”Educația în derivă.
Asasinarea bunului-simț şi sfidarea firii noastre.”
„O națiune nu înfruntă eternitatea nici prin politicienii ei, nici prin armata ei, nici prin țăranii sau proletarii ei – ci numai prin ce se gândește, se descoperă şi se creează între hotarele ei”
MIRCEA ELIADE, De ce sînt intelectualii lași, Criterion, 1 nov. 1934, pg.2
Un popor, o națiune, o comunitate indiferent cum s-ar numi acestea, nu rezistă şi nu poate exista în cuprinsul simplu al istoriei oricărei civilizaţii fără educaţia prin care devine parte a umanităţii.
Sub acest temei am sperat, mai bine de 30 de ani, ca şcoala românească să nu uite că, dincolo de instrucţie prin acumularea de cunoştinţe şi formarea unor deprinderi intelectuale, misiunea ei este să educe, adică să incumbe în copil, adolescent şi tânăr etapele formării sale ca OM, prin aducerea lui din stadiul primar al reflexelor şi instinctelor dominante, la raţiunea controlată şi la acceptarea legii datoriei ca virtute supremă.
Sufletul social al copilului nu se formează după devize, sloganuri şi reţete psihopedagogice, ci se transferă prin marea empatie colectivă a mediului natural de viaţă. Bunele deprinderi de a trăi, nu vin din gena ereditară, ci din modelarea familială şi din cea a cetăţii. Unde şi când se face acest lucru la noi? Acest deficit grav în opera de zidire a unui OM nu este compesat sub nici o formă de şcoală.
În şcoala românească de astăzi nu se mai practică formarea caracterelor prin angajarea modelelor şi comparaţia idealurilor. A dispărut dimensiunea solemnului, recunoştinţei sau asumării sacrificiului. A vorbi despre datoria cuvântului dat, simţul ordinei personale, a bunei rânduieli a propriei vieţi sau autocontrolul gesturilor simbolice este desuet, dacă nu chiar absurd. Dimpotrivă, în licee cu mari pretenţii „de firmă” se practică libertinajul prostituţiei, comportamentul ofensator faţă de „minima moralia”, mituirea notărilor, desecretizarea subiectelor de examene, relaţiile sexuale convenite între dascăli şi eleve. În unele, profesorii sunt pălmuiţi, ridiculizaţi sau de-a dreptul daţi afară din clase! Un tablou dezgustător pentru o lume a bunului simţ din care a fost izgonită buna-cuviinţă.
Aşa se explică de cemasa mare a tinerilor în formare este tot mai subculturată, cu un profil educaţional precar. Se vrea totul și orice și dacă se poate fără efort, fără merit, fără dare de seamă. Nu există temei pentru ascultare şi răbdare. Şi nici cumpătare.
Nu sunt exersate tehnicile de autocontrol şi promovarea bucuriei de a trăi frumos, ci dimpotrivă, se încurajează abjectul, superficialul, exhibiţionismul şi descărcările de orice fel, cu derapaje grave până la dezabuzare şi apatie morală. El, copilul nostru, copie identic conduita abjectă şi hoţia mai-marilor, trivialitatea, prostul-gust, kitch-ul şi bădărănia etalate şi încurajate social, pentru-că aceasta i se oferă dimineaţa, la prânz şi seara! Nu s-a făcut nimic pentru bararea acestei cascade de factori dezeducativi menită să surpe rezistenţa morală românească.
Şcoala românească de azi e anarhică, limbajul vulgar, comportamentul deşănţat şi rebel la numeroşi elevi, delăsător sau venal la mult prea mulţi dintre profesori. Declamata ofensivă a tinerilor şi fluturată de politicianismul desfrânat pe toate televiziunile a eşuat într-o peniblă dezertare prin refuz, nonconformism şi revoltă mocnită. Restul este ipocrizie afişată şi tertip de imagine găunoasă.
Am afirmat de atâtea ori, fie din postura omului academic sau din cea de persoană publică, faptul că modelarea social-morală trebuie practicată în toate componentele unei societăți cât de cât caracterizate prin maturitate şi sănătate socială sub autoritatea unor minime bareme de morală cetăţenească. Dacă modelul nu este cultivat din sămânța propriului model de viaţă înnobilat cu sinteze superioare ale exemplelor universale şi pus undeva sus, într-o ideaţie înălţătoare, apare riscul ca el să coboare în utilitar, să devină banal sau chiar să cadă în trivial precum vedem mai peste tot în ecuaţia fără soluţie a zilei: vedeta fabricată, cocota fudulă, ţeparul sârguincios, fiţosul penibil, fotbalistul trucat, ultraşul multifuncţional, dealer-ul de droguri, şeful de clan sau macho de centură! S-a exhibiţionat pe toate planşele idioţilor cu ştaif că trebuie să acceptăm ceea ce ne dă străinătatea, ca şi cum această străinătate ar fi un eden, un cristal al sublimei purităţi în care trebuie să ne topim natura proprie. Nu au putut înţelege sau poate că şi-au interzis calculat să accepte că nu poţi fi un bun european până nu eşti mai întâi de toate un bun român! Şi nu doar ca etnie… Ci ca reprezentat al unei civilizaţii încântătoare, a unei lumi de profundă creaţie şi aport spiritual la dosarul imprescriptibil al umanităţii vechi şi celei recente.
Aşadar, nu-mi rămâne decât să acuz că nu s-a lucrat pe tărâmul formării civice, în sensul cel mai nobil al cuvântului pentru a deştepta românul la o altă statură, aceea de proprietar al destinului său, şi a deveni astfel consecvent, dinamic, cooperant şi solidar, pretenţios cu viaţa dar şi neiertător cu cei care-l conduc rău. Dimpotrivă. Educaţia uzurpată de fetişul instruirii moderne l-a făcut pe „novus homo rumeno” contrariul său, şi numai în folosul unei netrebnice clase ciocoieşti aculturate.
De ce legiuitorii noştri nu au închis toate sursele de alimentare ale pseudoeducaţiei, inclusiv a celei de care se face vinovată mass-media prin obscenitate şi prost-gust, oricâte justificări comerciale ar avea? Pentru că acei legiuitori la care facem referire, tocmai şi-au produs alchimia dezgustătoare a propriilor lor lipsiri de educaţie. Complezenţa cu asemenea manifestări imorale şi amorale e responsabilă de toate imbecilităţile vieţii noastre sociale şi politice, şi a dus catastrofal la restrângerea binecrescuţilor în faţa prost-crescuţilor, permeabili la toate viciile şi infamiile, făcându-ne tot mai incompatibili cu baremurile unei structuri de viaţă creştină.
Toţi aceşti naufragiaţi politici, care se proclamă salvatori ai Națiunii, nu au înţeles că un abecedar bine învăţat este mai de preţ decât un masterat trucat. N-aveau de unde să priceapă neverosimila lor sărăcie mintală că prima datorie a oricărei acţiuni politice este aceea de a şti ce fel de cetate să construiască, pentru ca mai apoi să producă cetăţeanul care să o învieţuiască!
Chemarea mea nu este una a trecutului, ci doar a timpului care vine…
Rămâne doar să ecologizăm, fără excepţii, propriile conştiinţe.
Comments are closed