Boris Volosatîi – întrebare către M.A.E. – Înființarea Consulatului General al României la Hanovra, Germania, scop în care Parlamentul a suplimentat bugetul MAE pe 2023 cu 3 500 mii lei.

Adresată: Doamnei Luminița-Teodora ODOBESCU, ministru al Afacerilor Externe

De către: Deputat Boris VOLOSATÎI, vicepreședinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării

Circumscripția: nr. 43 pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara graniţelor ţării

Data: 04/10/2023

Obiectul întrebării: Înființarea Consulatului General al României la Hanovra, Germania, scop în care Parlamentul a suplimentat bugetul MAE pe 2023 cu 3 500 mii lei.

Stimată doamnă ministru,

Cu ocazia întâlnirilor pe care le-am avut în mod repetat cu românii stabiliți în landul Saxonia Inferioară din Republica Federală Germania concetățenii noștri, prezenți în număr mare în acest lan, au ridicat constant chestiunea înființării unui Consulat General al României la Hanovra, capitala landului.

Așa cum se cunoaște, landul Saxonia Inferioară este al doilea land federal german ca suprafață și al patrulea ca număr de locuitori, enclavând complet landul federal Brema.

Cetățenii români cu domiciliul sau reședința în Republica Federală Germană sunt asistați de către Ambasada României la Berlin, Secția consulară a acesteia, precum și de Consulatele Generale ale țării noastre la Bonn (circumscripție consulară: landurile Renania de Nord Westfalia, Hessa, Renania Palatină şi Saar), Munchen (circumscripție consulară: landul Bavaria) și Stuttgart (circumscripție consulară: landul Baden-Württemberg).

Comunitatea română din Germania are o prezență puternică. Se estimează că numărul total al persoanelor care trăiesc în Germania provenind din România ajunge până la 2 milioane de locuitori, dintre care circa 0,9 milioane de cetățeni înregistrați oficial, așadar diaspora românească în această țară este cea mai mare dintre toate cele românești care trăiesc în Uniunea Europeană. Numărul românilor din Germania crește anual cu circa 40-50.000 de persoane, reprezentând în cea mai mare parte populație tânără și activă, având media de vârstă de 33 de ani.  

Potrivit informațiilor disponibile pe internet, Secția consulară a Ambasadei României la Berlin a organizat un consulat itinerant la Hanovra, în perioada 14-16 octombrie 2022, pentru a acorda servicii consulare cetățenilor români din landurile Saxonia Inferioară și Brema.

Asociația Româno-Germană din Saxonia Inferioară (germ. – Der Rumänisch-Deutsche Verain aus Niedersachsen) solicită de mai mulți ani de zile înființarea unui Consulat General al României la Hanovra. Ultima solicitare în acest sens a fost formulată oficial la 04 iulie 2023, când reprezentanții Asociației au participat la întâlnirea cu delegația română formată din prim-ministrul Marcel Ciolacu, ambasadorul României la Berlin și mai mulți parlamentari de la București. Cu acea ocazie, Asociația i-a transmis prim-ministrului României și ambasadorului țării noastre la Berlin o scrisoare deschisă cuprinzând solicitarea oficială privind înființarea Consulatului General al României la Hanovra.

O petiție a fost lansată recent pe internet, având următorul cuprins: ”Asociația româno-germană din Niedersachsen (Der Rumänisch-Deutsche Verein aus Niedersachsen e.V.), împreună cu membrii şi comunitatea românească din Nedersachsen (64675 – sursa: Insititutul German de statistică la 31.12.2020) am dezbătut în ultimele luni reprezentarea oficialităților române în Germania. În urma dezbaterilor s-a concluzionat că cetățenilor români care trăiesc pe teritoriul Germaniei, cu precădere în nordul și nord-vestul Germaniei (oraşul anseatic Bremen-4365 şi Hamburg-10005, landurile Mecklenburg-Vorpommern – 4860 / Niedersachsen – 64675 / Schleswig-Holstein – 17255, comunități de români care însumează aproximativ 101.160 de cetățeni români și care sunt obligați să parcurgă în jur de 500-600 km), le lipsește cu desăvârșire o secție Consulară, constatându-se că România, prin reprezentanțele sale diplomatice (Consulate), este inexistentă în această zonă a Germaniei.

Deoarece în nordul și nord-vestul Germaniei există o comunitate mare de români domiciliați legal în landurile enumerate mai sus (o deplasare până la cel mai apropiat consulat având costuri de minim 200€ plus timpul pierdut) și pentru că nu putem estima cifra românilor care trăiesc aici fără forme legale, solicităm oficial demararea procedurilor necesare înființării unui consulat român, în nordul și nord-vestul Germaniei cu precădere in landul Niedersachsen în capitala acestuia, respectiv Hannover, fiind centrul zonei nordice a Germaniei”. Peste 1760 de persoane au semnat această petiție până în prezent.

La 14 decembrie 2022, cu ocazia adoptării Legii bugetului de stat pe anul 2023, Parlamentul României a adoptat, cu 268 de voturi pro, 2 voturi contra și 13 abțineri amendamentul deputaților și senatorilor Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), formulat la Anexa nr. 3/14/27 și prezentat de deputatul Adrian-George Axinia, privind suplimentarea sumei cu 3 500 mii lei destinați înființării Consulatului General al României la Hanovra, landul Saxonia Inferioară, Republica Federală Germania.

În motivarea deciziei sale din 14 decembrie 2022, Parlamentul României a avut următorul temei: ”Această măsură este menită să-i asigure MAE baza financiară pentru a continua eforturile de reformă consulară inițiate în 2020, pentru a asigura în mod eficient asistența și protecția consulară a cetățenilor români din afara țării. Continuarea reformei serviciilor consulare trebuie să se axeze pe extinderea și modernizarea rețelei de oficii consulare din străinătate, pentru a aplica decizia guvernamentală din decembrie 2020 de extindere a rețelei de oficii consulare ale României în străinătate”.

Constatăm că, în pofida celor decise de Parlamentul României cu o majoritate zdrobitoare de voturi ale deputaților și senatorilor, Consulatul General al României la Hanovra nu a fost înființat de către Ministerul Afacerilor Externe și respectiv nu este finanțat.

În ultimii doi ani românii din Germania au mai formulat solicitări privind înființarea unor Consulate Generale ale României la Dusseldorf, Frankfurt pe Main și Hamburg.

Având în vedere cele prezentate mai sus, vă rugăm respectuos să ne transmiteți:

  1. Motivele obiective pentru care Ministerul Afacerilor Externe a omis înființarea unui Consulat General al României la Hanovra, scop pentru care Parlamentul României a decis expres suplimentarea bugetului alocat ministerului cu suma de 3 500 mii lei. Vă rugăm să specificați dacă aceste motive țin de partea română, de partea germană sau de ambele părți.

2. Ce destinație le-a dat Ministerul Afacerilor Externe fondurilor bugetare alocate suplimentar de către Parlament cu destinația expresă a înființării Consulatului General al României la Hanovra.

3. În ce orizont concret de timp se va achita Ministerul Afacerilor Externe de sarcina înființării Consulatului General al României la Hanovra.  

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

„România se confruntă, an de an, cu aceleași probleme: secetă care distruge culturile agricole și inundații care mătură gospodării întregi, lăsând în urmă vieți distruse și comunități devastate. Totuși, tragediile care par să se repete ciclic nu sunt doar urmarea capriciilor naturii, ci și a indolenței […]
”Mircea Geoană a revenit printre pământeni după experiența de „mare șef” la NATO. După o asemenea „curățare” de imagine, Geoană probabil credea că vom uita trecutul lui din politica românească. Chiar atât de naivi să îi creadă pe români? Ei bine, da! Lucrul acesta a fost […]
”Astăzi, cadrele medicale au ieșit din nou în stradă. Cei care ar trebui să reprezinte o categorie prioritară pentru statul român se văd umiliți de către cei care administrează domeniul sănătății. Revendicările colegilor mei aflați în stradă sunt normale, acestea fiind lucruri de bun simț care […]
Propunerea europarlamentarului AUR Claudiu Târziu, președinte al Consiliului Național de Conducere al Alianței pentru Unirea Românilor, vine la finalul unei săptămâni în care acesta a vizitat mai multe județe afectate de secetă în sudul României și a discutat cu agricultori, specialiști și reprezentanți ai comunităților devastate […]
Președintele AUR, George Simion, a prezentat joi, la Turceni, în județul Gorj, planul de măsuri pentru domeniul energetic. Liderul AUR a declarat că dacă vrem să avem industrie, atunci trebuie să ne gândim la acele industrii care funcționează cu resursele noastre. „Trebuie să exploatăm toate resursele […]
Aflat la Orodel, județul Dolj, în cea de-a treia zi a campaniei pe care o întreprinde în județele din sudul României afectate de secetă și de pesta micilor rumegătoare, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR și liderul delegației partidului în Parlamentul European, Claudiu Târziu, a […]