Adresată de către doamna senator: Dorina BARCARI
Circumscripția electorală: nr.08 Braşov
Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)
Obiectul interpelării: Situația dezastruoasă și nefuncționalitatea din interiorul CNPP
Stimate Domnule Președinte al Casei de Pensii Publice- Nicolae Giugea
Astăzi nu vorbesc doar despre un dosar de pensie ci de sutele de mii de dosare de pensie ale cetățenilor pensionari romani!
Vorbesc despre modul în care statul român își tratează propriii cetățeni după o viață de muncă.
Vorbesc despre umilința la care sunt supuși pensionarii României de către o administrație birocratică, ineficientă și lipsită de responsabilitate.
Cetățenii români, care au ajuns la vârsta pensionarii și care au muncit zeci de ani contribuind corect la bugetul asigurărilor de stat, ajung să depună un dosar de pensie la Casa Teritorială de Pensii a Județului sau sectorului aferent domiciliului și primește un număr de înregistrare X din data Y.
Cetățeanul este nevoit să aștepte și să îndure luni de zile în unele cazuri au fost înregistrare întârzieri de până la 12 luni pentru emiterea deciziei de pensionare sau a unei decizii de recalculare acolo unde situația o impune. Termenele legale de soluționare sunt cu mult depășite, iar cetățenii nu a primit nici un răspuns clar și nici drepturile bănești care li se cuvin prin lege.
Domnule Președinte, nu vorbim despre un caz izolat. Vorbim despre mii de români care sunt purtați pe drumuri, care primesc răspunsuri evazive și care sunt tratați ca niște cerșetori, deși ei sunt cei care au ținut această țară în picioare prin munca lor și și-au asigurat dreptul la o pensie corect calculată.
În timp ce pensionarii sunt ținuți luni sau chiar ani fără pensie, vedem cum în statul român:
– protejează funcționarii,
– incompetența nu este sancționată,
– iar răspunderea administrativă nu există,
– achiziționează programe/softuri pe bani publici sau europeni, cane nu sunt conforme și
nu deservesc în nici un fel la ameliorarea situației dezastruoase in care se afla instituția CNPP.
În acest context vă solicit, în mod public și imperativ, să dispuneți revizuirea imediată a deciziilor de recalculare eronate, emiterea unor noi decizii conforme cu prevederile legaleșipunerea de urgență în plată a drepturilor bănești cuvenite, inclusiv a sumelor restante rezultate din această eroare administrativă. Să înceteze pentru totdeauna măsura prin care orice rezolvare de calculul de pensie sa fie soluționate in fața instanțelor judecătorești. Totodată, vă cer să indicați persoanele responsabile pentru această încălcare a legii și să precizați măsurile disciplinare și administrative dispuse împotriva celor vinovați, precum și măsurile concrete de control interninstituite pentru prevenirea unor situații similare în cadrul Casei Naționale de Pensii Publice.
Menținerea unei pensii calculate greșit și refuzul punerii în plată a sumelor legal datorate reprezintă o încălcare gravă a drepturilor constituționale ale cetățeanului și o manifestare a disprețului administrației față de românii care au muncit o viață.
De asemenea, vă solicit în mod public și imperativ, să dispuneți încetarea imediată a oricărei măsuri de diminuare sau suspendare a salariilor de însoțitor pentru persoanele încadrate în grad de handicap grav, care beneficiază de acest drept potrivit Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, și să procedați la restabilirea de urgență a plății integrale a sumelor cuvenite, inclusiv achitarea retroactivă a drepturilor bănești tăiate în mod abuziv. C urmare a repunerii dintr-o categorie superioară într-una inferioară (gradul I în gradul II) Precum și a repunerii de urgență a însoțitorilor acordați legal. Totodată, vă solicit să indicați persoanele responsabile pentru aceste încălcări ale legii și să precizați măsurile disciplinare și administrative dispuse împotriva celor vinovați, precum și măsurile concrete de control instituite pentru respectarea strictă a prevederilor Legii nr. 448/2006. Tăierea salariilor de însoțitor pentru persoanele cu handicap grav reprezintă o încălcare directă a legii și o formă inacceptabilă de abuz administrativ împotriva celor mai vulnerabili cetățeni ai României.
În numele cetățenilor care m-au ales ca parlamentar al acestei țării dar și al tuturor românilor aflați în situații similare, vă solicit public și imperativ:
- Să comunicați stadiul exact al soluționării dosarelor de pensie prin respectarea termenelor prevăzute de lege in mod imperativ;
- Să explicați motivele concrete pentru care termenul legal de soluționare este încălcat permanent;
- Să dispuneți finalizarea imediată a dosarelor și punerea în plată a drepturilor bănești cuvenite cetățenilor pensionari;
- Să precizați cine se face vinovat de aceste întârzieri și ce măsuri disciplinare ați dispus;
- Să prezentați ce măsuri clare și concrete adoptați pentru ca astfel de situații să nu se mai repete in cadrul instituție pe care o conduceți.
Domnule Președinte, România nu poate fi o țară normală atâta timp cât cei care au muncit o viață sunt tratați cu dispreț de instituțiile statului. Nu putem vorbi despre respect, despre solidaritate și despre justiție socială, cât timp pensionarii sunt obligați să trăiască fără venituri din cauza indiferenței administrative.
Alianța pentru Unirea Românilor nu va accepta ca românii să fie umiliți de propriul stat.
Noi considerăm că pensia nu este un ajutor social, ci un drept câștigat prin muncă și prin plata directă de către cetățeanul român.

Comments are closed