Prezentată de către: Senator Barcari Dorina
Circumscripţia electorală: Nr. 08 Brașov
Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Titlul declaraţiei politice: Taxarea abuzivă a parcărilor – o povară nedreaptă pentru cetățeni
Doamnelor și domnilor senatori,
Ne aflăm astăzi în fața unei decizii care, deși pare tehnică la prima vedere, are consecințe profunde asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor pe care îi reprezentăm. Vorbim despre extinderea taxării parcărilor stradale – o măsură prezentată drept necesară, modernă, inevitabilă. Dar haideți să privim dincolo de aceste etichete și să analizăm realitatea concretă.
În primul rând, parcarea pe domeniul public este o necesitate, nu un lux. Pentru mulți cetățeni, în special pentru cei care locuiesc în zone fără alternative de transport eficiente, autoturismul personal rămâne singura opțiune viabilă. Taxarea suplimentară a parcării echivalează cu o penalizare a nevoilor de zi cu zi, în lipsa unor soluții reale și accesibile.
În al doilea rând, această politică lovește disproporționat în categoriile vulnerabile. Persoanele cu venituri medii și mici vor resimți cel mai puternic impactul, în timp ce beneficiile sunt incerte și distribuite inegal. O administrație responsabilă trebuie să protejeze cetățenii, nu să le adâncească povara financiară. De asemenea, nu putem ignora lipsa infrastructurii alternative. Înainte de a introduce taxe, autoritățile au datoria de a investi în transport public eficient, în parcări supraetajate sau subterane și în soluții inteligente de mobilitate urbană. Taxarea fără aceste investiții nu este reformă, ci doar o măsură fiscală mascată.
Pentru foarte mulți români, autoturismul nu este un moft, nu este un simbol al confortului excesiv, ci un instrument esențial. Este mijlocul prin care ajung la muncă, își duc copiii la școală, își îngrijesc părinții sau își desfășoară activitățile cotidiene. În lipsa unor alternative viabile, funcționale și accesibile de transport public, a transforma parcarea într-un cost suplimentar constant înseamnă, de fapt, a taxa nevoia. Ni se spune că această taxare va fluidiza traficul și va reduce aglomerația. Dar întrebarea legitimă este: unde sunt investițiile care să ofere cetățenilor opțiuni reale? Unde sunt parcările de tip park-and-ride, unde sunt marile proiecte de infrastructură urbană, unde este transportul public modern, predictibil și sigur? Nu putem cere cetățenilor să renunțe la mașină sau să plătească mai mult pentru utilizarea ei, fără să le oferim alternative credibile.
Mai mult decât atât, această măsură riscă să accentueze inechitățile sociale. Pentru un cetățean cu venituri ridicate, costul parcării poate fi o neplăcere minoră. Pentru un angajat cu venit mediu sau pentru un pensionar, însă, aceste costuri suplimentare pot deveni o povară reală. Politicile publice nu trebuie să fie construite în așa fel încât să apese mai greu exact pe umerii celor care au deja cel mai puțin. Să nu uităm nici dimensiunea de încredere între cetățean și stat. Atunci când introducem noi taxe sau extindem unele existente, avem obligația de a explica clar scopul lor și de a garanta transparența utilizării fondurilor colectate. Fără aceste garanții, orice astfel de măsură va fi percepută nu ca o reformă necesară, ci ca o simplă modalitate de a aduce bani la buget, în detrimentul cetățeanului.
Un alt aspect pe care nu îl putem ignora în această dezbatere este modul în care taxarea parcărilor stradale se traduce, în practică, printr-un val de sancțiuni aplicate adesea abuziv sau, în cel mai bun caz, disproporționat.
În teorie, sistemul este prezentat ca fiind unul clar, digitalizat și eficient. În realitate, însă, numeroși cetățeni se confruntă cu situații confuze: aplicații care nu funcționează corespunzător, semnalizare insuficientă sau neclară, lipsa locurilor marcate vizibil și schimbări frecvente ale reglementărilor locale. În aceste condiții, nu vorbim despre rea-credință din partea cetățeanului, ci despre un sistem care creează capcane administrative. Grav este că aceste deficiențe nu duc la corectarea sistemului, ci la sancționarea rapidă a cetățenilor. Amenzile sunt aplicate uneori fără avertisment, fără o perioadă de adaptare și, în anumite cazuri, fără o verificare reală a circumstanțelor. Există situații în care plata a fost efectuată, dar nu a fost înregistrată la timp în sistem, iar cetățeanul este sancționat pe nedrept. Există cazuri în care delimitarea zonelor de parcare este ambiguă, iar șoferii sunt penalizați pentru erori pe care nu le puteau anticipa. Această abordare transformă un instrument de management urban într-un mecanism punitiv, care pare mai degrabă orientat spre colectarea de amenzi decât spre rezolvarea problemelor reale. În loc să avem un sistem care educă și ghidează comportamentul, avem unul care sancționează rapid și, uneori, nedrept.
Mai mult, procedurile de contestare a amenzilor sunt adesea greoaie, consumatoare de timp și descurajante. Cetățeanul este pus în situația de a dovedi că nu a greșit, într-un sistem în care autoritatea ar trebui să fie cea care demonstrează clar abaterea. Această inversare de logică afectează în mod direct încrederea în instituțiile publice. Un stat modern nu se definește prin numărul de sancțiuni aplicate, ci prin corectitudinea și echilibrul cu care își tratează cetățenii. Dacă dorim să implementăm politici de mobilitate urbană eficiente, acestea trebuie să fie însoțite de reguli clare, infrastructură adecvată și mecanisme corecte de aplicare. În absența acestora, riscăm să perpetuăm un sistem în care cetățeanul nu este partener, ci țintă. Iar acest lucru este inacceptabil într-o societate care se dorește echitabilă și orientată spre oameni.
Astăzi vin in fata dvs. și nu susțin ideea că parcarea trebuie să fie complet nereglementată. Avem nevoie de ordine, de reguli și de soluții pentru a gestiona spațiul urban limitat. Însă aceste soluții trebuie să fie echilibrate, graduale și corelate cu investiții reale în infrastructură. Taxarea nu poate fi primul pas – ea ar trebui să fie, eventual, unul dintre ultimele, după ce toate celelalte opțiuni au fost puse la dispoziția cetățenilor.
Înainte de a cere bani în plus de la oameni, trebuie să le oferim servicii mai bune. Înainte de a penaliza utilizarea mașinii, trebuie să facem transportul public o alternativă reală, nu una teoretică. Înainte de a adopta măsuri care afectează milioane de cetățeni, trebuie să avem un dialog autentic cu aceștia.
În concluzie, mă opun taxării parcărilor stradale în forma actuală și solicit o abordare echilibrată, centrată pe cetățean: investiții în infrastructură, transparență în utilizarea fondurilor și consultare reală cu comunitatea. Prin urmare, vă invit să privim această inițiativă nu doar prin prisma unor calcule bugetare, ci prin impactul ei social și economic. Vă invit să respingem o abordare grăbită și să construim, împreună, politici publice care pun cetățeanul în centrul deciziilor. Orașele trebuie să fie pentru oameni, nu împotriva lor!
Comments are closed