AUR cere guvernelor de la București și Chișinău să inițieze consultări în vederea reunificării statului și a națiunii române

Basarabia e Romania

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită guvernelor de la București și Chișinău inițierea imediată de consultări bilaterale, precum și cu partenerii politici europeni și euro-atlantici, pentru stabilirea etapelor și măsurilor concrete în vederea reunificării statului și a națiunii române.

Congresul național al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) a adoptat vineri, în unanimitate, rezoluţia intitulată “Marea Unire din nou”.

“Suntem în Cetatea Marii Uniri, într-un moment de sărbătoare și, de aceea, Biroul Național de Conducere a hotărât să propunem Congresului o rezoluție, care se vrea una a desăvârșirii Unirii. Reîntregirea naţională este proiectul nostru de țară”, a declarat Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR.

“Noi am avut curajul de a ne transforma într-o avangardă a mișcării de renaștere națională românească, dar încă mai avem de crescut. Noi trebuie să fim apostolii acestui neam, apostolii răsăritului luminat de cel de Sus, Hristos, iar pentru asta trebuie să ne nevoim mai mult, să răbdăm mai mult, să mușcăm din noi atunci când poate că revolta ne umple, când poate lucrurile nu sunt atât de bine înțelese de fiecare. AUR este oastea care poate să învie din nou neamul românesc”, a adăugat el.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată: Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministru al Educației și Cercetării De către: Senator Costache CHERTIF Circumscripția […]
Adresată: Domnului Ion Marcel CIOLACU, Prim-Ministrul României De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: […]
Adresată: Domnului Ion Marcel CIOLACU, Prim-Ministrul României De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: […]