AUR BATE CU PUMNUL ÎN MASĂ ȘI IMPUNE REINTRODUCEREA EXMATRICULĂRII PENTRU ELEVII-PROBLEMĂ

AUR

Una dintre măsurile solicitate cu insistență de AUR, exmatricularea elevilor, a fost reintrodusă în legea învățământului preuniversitar!

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a susținut în cadrul ședinței Comisiei pentru învățământ a Camerei Deputaților, care analizează proiectul legii învățământului preuniversitar, ca elevii din învățământul obligatoriu să poată fi exmatriculați în situația în care provoacă lucruri grave.

Astfel, printre sancțiunile ce pot fi aplicate elevilor se va număra inclusiv exmatricularea, lucru propus de AUR prin amendamente.

Așa cum propunerea legislativă prevede sancțiunile disciplinare care se pot aplica personalului didactic de predare, în raport cu gravitatea abaterilor, considerăm oportună și necesară enumerarea sancțiunilor care pot fi aplicate elevilor, care vor fi detaliate în Statutul Elevului.

Evenimentele din ultimele săptămâni, în care au fost implicate mai multe cadre didactice umilite sau atacate de elevi, reprezintă un argument important pentru a susține introducerea posibilității de exmatriculare a elevilor în proiectul legii învățământului preuniversitar.

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Senatorul AUR Petrișor Peiu trage un semnal de alarmă ferm și avertizează că România este […]
Senatoarea AUR, Niculina Stelea, avertizează că România este pe marginea prăpastiei, iar cei care au […]
​Deficitul guvernamental ajustat sezonier a crescut, atât în Uniunea Europeană, cât și în zona euro, […]
Alegerile prezidențiale de anul acesta au demonstrat că românii, oriunde s-ar afla — în țară […]
După un an cu patru șiruri de alegeri și încă un scrutin în 2025, guvernanții […]
Suntem, la nivel internațional, martorii unei schimbări de paradigmă în timp real. Una în care […]