Către: Domnul Bogdan-Gruia Ivan, ministrul Energiei
Domnul Dragoș-Nicolae Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene
Domnul Petre-Florin Manole, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale
De la: Antonio-Gabi Popescu, deputat Circumscripția electorală nr. 40 Vâlcea,
Obiectul interpelării: Situația sistemului de termoficare al municipiului Râmnicu Vâlcea și impactul social generat de încetarea activității CET Govora și a exploatărilor miniere din județul Vâlcea.
Domnilor miniștri,
Municipiul Râmnicu Vâlcea se confruntă cu o situație de incertitudine majoră, energetică și socială, ca urmare a încetării activității CET Govora și a efectelor închiderii exploatărilor miniere din județ.
Începând cu luna august, sistemul de termoficare al municipiului urmează să funcționeze într-o nouă formulă, care, potrivit informațiilor publice, ar presupune utilizarea unor capacități pe gaz și implicarea unui furnizor privat. Nu există însă clarificări oficiale privind structura soluției, modul de administrare și garanțiile de funcționare.
Până în prezent, serviciul public de termoficare a fost asigurat prin CET Govora, aflat în administrarea Consiliului Județean Vâlcea, motiv pentru care lipsa unor precizări privind noua responsabilitate instituțională generează îngrijorări legitime.
Îngrijorarea populației este accentuată de faptul că prețul gigacaloriei este deja ridicat în municipiu, iar eliminarea subvențiilor pentru termoficare nu este însoțită de garanții publice privind stabilitatea costurilor.
În același timp, aproximativ 1.000 de angajați din Râmnicu Vâlcea și zona Berbești se confruntă cu o incertitudine profundă, într-o zonă cu puține alternative reale de angajare, existând riscul creșterii șomajului și al unei presiuni suplimentare asupra sistemului de asistență socială.
Având în vedere aceste aspecte, vă rog să răspundeți, în regim de urgență, la următoarele întrebări:
- Care este stadiul actual al contractului de termoficare ce urmează să intre în vigoare în municipiul Râmnicu Vâlcea începând cu luna august, cine va gestiona efectiv noua variantă de furnizare a apei calde și a căldurii și ce soluții concrete sunt asumate la nivel guvernamental pentru asigurarea continuității serviciului public de termoficare, având în vedere că până în prezent acesta a fost asigurat prin CET Govora, aflat în administrarea Consiliului Județean Vâlcea?
- Ce mecanisme de control și de garantare există, la nivelul Guvernului, pentru stabilitatea funcționării sistemului de termoficare în noua formulă, în condițiile eliminării subvențiilor și ale schimbării sursei și furnizorului de agent termic?
- Care sunt previziunile oficiale privind evoluția costurilor asociate termoficării pentru populație, în condițiile în care prețul gigacaloriei este deja ridicat în municipiu, și ce măsuri concrete sunt avute în vedere pentru protejarea consumatorilor vulnerabili?
- Ce măsuri imediate și aplicabile sunt pregătite pentru aproximativ 1.000 de angajați afectați de încetarea activității CET Govora și de închiderea exploatărilor miniere din județul Vâlcea, în lipsa unor alternative reale de angajare?
- Ce programe de reconversie profesională sunt active sau urmează să fie implementate pentru acești angajați și care este capacitatea reală de absorbție a acestora, exprimată prin număr de beneficiari, bugete alocate și termene concrete de implementare?
- Ce fonduri europene și naționale sunt alocate efectiv județului Vâlcea pentru gestionarea acestei tranziții și care este stadiul concret al implementării?
- Care este calendarul asumat al Guvernului, cu termene clare și instituții responsabile, pentru stabilizarea sistemului de termoficare și prevenirea unei crize sociale în județul Vâlcea?

Comments are closed