Antonio Andrușceac – întrebare către Ministerul Sănătății – Deficitul de medici de la unitatea medicală de pe lângă Inspectoratul Județean de Poliție Bacău

Către: Ministrul sănătății, domnul Alexandru RAFILA

De la: Antonio Andrușceac, deputat AUR, circumscripția electorală nr. 4 Bacău

Subiectul întrebării: Deficitul de medici de la unitatea medicală de pe lângă Inspectoratul Județean de Poliție Bacău

Stimate Domnule Ministru,

          Vă supun atenției situația de la Centrul medical al Inspectoratului Județean de Poliție Bacău, semnalată printr-o serie de notificări la Biroul parlamentar din teritoriu, prin  care ni se aduce la cunoștință că această unitate medicală nu mai are medic angajat de mai mult timp. În prezent, pensionarii din cadrul Inspectoratului mai sus menționat primesc îngrijiri medicale de la un singur medic angajat pe bază de convenție, cu o normă de doar 12 ore pe săptămână. În același timp, angajații în activitate trebuie să se deplaseze pentru rezolvarea problemelor de sănătate la unitatea medicală de pe lângă Jandarmeria Bacău, unde se înregistrează același deficit de cadre medicale. Din informațiile noastre, se pare că există posturi libere, însă acestea nu sunt scoase la concurs.

          În acest context, vă rugăm, domnule Ministru, să ne comunicați de ce se preferă ținerea acestui centru medical cu un deficit de medici și dacă aveți în intenție soluționarea acestei situații cât mai repede posibil prin scoaterea la concurs și ocuparea posturilor vacante?

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Senatorul AUR Petrișor Peiu trage un semnal de alarmă ferm și avertizează că România este […]
Senatoarea AUR, Niculina Stelea, avertizează că România este pe marginea prăpastiei, iar cei care au […]
​Deficitul guvernamental ajustat sezonier a crescut, atât în Uniunea Europeană, cât și în zona euro, […]
Alegerile prezidențiale de anul acesta au demonstrat că românii, oriunde s-ar afla — în țară […]
După un an cu patru șiruri de alegeri și încă un scrutin în 2025, guvernanții […]
Suntem, la nivel internațional, martorii unei schimbări de paradigmă în timp real. Una în care […]