Andrei Hangan – Întrebare parlamentară – Marea Britanie trimite deșeuri la granița României: Peste 16 de tone oprite la Borș II

Adresată: Domnului Mircea FECHET, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor

De către:  Senator Andrei HANGAN

Circumscripţia electorală: nr. 9 Brăila

Grupul parlamentar: AUR

Şedința Senatului din data de: 25.10.2023

Obiectul întrebării: Marea Britanie trimite deșeuri la granița României: Peste 16 de tone oprite la Borș II

Stimate domnule Ministru,

Polițiștii de frontieră de la Borș II, împreună cu reprezentanți ai Comisariatului Județean Bihor al Gărzii Naționale de Mediu, au refuzat accesul pe teritoriul României unui automarfar încărcat cu peste 16 tone de deșeuri provenite din Marea Britanie. Șoferul nu a putut prezenta documentele necesare importului conform legislației în vigoare.

În cadrul controalelor specifice, polițiștii de frontieră au oprit un automarfar condus de un cetățean român, care, conform documentelor, transporta piese auto și cauciucuri second-hand din Marea Britanie pentru o firmă din România. Însă, verificările au relevat că mijlocul de transport era încărcat cu 16.532 kg de deșeuri, iar șoferul nu a putut furniza documentația necesară pentru importul acestor produse.

Exemplul mai sus-menționat este, de altfel, un exemplu de bună practică, privind rigurozitatea controalelor aplicate, însă, pe de altă parte, domnule ministru, este oarecum îngrijorător să vedem că deșeurile provenite din alte țări ajung să fie trimise în România. Aceste incidente subliniază importanța unor controale serioase și a respectării normelor privind gestionarea deșeurilor la nivel internațional.

Aşadar, fiind în legătură cu subiectul, vă rugăm să ne precizaţi:

– Cum intenționează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor să îmbunătățească și să intensifice controalele la frontiere pentru a preveni importul ilegal de deșeuri?

– Care sunt cerințele specifice privind documentația necesară pentru importul de deșeuri în România conform legislației actuale?

– Cum colaborează ministerul pe care îl aveți în subordine cu poliția de frontieră și alte instituții pentru a asigura aplicarea corectă a legilor privind gestionarea deșeurilor la frontiere?

– Ce sancțiuni sunt prevăzute pentru transportatorii care încalcă regulile privind importul de deșeuri în România și cum se asigură respectarea acestora?

– Există planuri de implementare a unor strategii proactive pentru a preveni importul ilegal de deșeuri în România și a proteja mediul înconjurător?

– Cum plănuiți să inițiați o colaborare internațională pentru a întări astfel eforturile României în prevenirea și gestionarea eficientă a importului de deșeuri în conformitate cu normele internaționale?

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată: Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministru al Educației și Cercetării De către: Senator Costache CHERTIF Circumscripția […]
Adresată: Domnului Ion Marcel CIOLACU, Prim-Ministrul României De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: […]
Adresată: Domnului Ion Marcel CIOLACU, Prim-Ministrul României De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: […]