Andrei Hangan – Interpelare către Ministrul Educației – Situația procesului de învățământ online

Adresată: Domnului Sorin Mihai CÎMPEANU, Ministrul Educației

De către:  Senator Andrei HANGAN

Circumscripţia electorală: nr. 9 – Brăila

Şedința Senatului din data de: 29.09.2021

Obiectul interpelării: Situația procesului de învățământ online

Stimate domnule Ministru,

Potrivit datelor anunțate vineri, 17 septembrie 2021, de către ministerul pe care îl aveți în subordine, după prima săptămână de școală, la nivel național, au fost confirmate 1.091 de cazuri de infectare cu coronavirus la preșcolari/elevi și 604 cazuri printre angajații din învățământ.

La acest moment, în 13 localități din țară este aplicat sistemul de învățământ online. Numărul infectărilor este într-o continuă creștere și, conform declarației dumneavoastră, dacă regulile sanitare nu vor fi respectate și nu va fi înțeleasă importanța vaccinării, scenariul anunțat la începutul lui septembrie să se confirme. Mai exact, în a doua jumătate a lunii octombrie, în capitală, să se atingă pragul de 6 la mie, unde școlile sunt nevoite să intre in sistem de învățământ online.

Anul școlar precedent a fost greu, complex, cu multe încercări pentru sistemul de învățământ românesc. Tocmai de aceea, în baza experiențelor trecute, trebuie să se resimtă o anumită evoluție în sistemul de ”școală online”.

Aşadar, fiind în legătură cu subiectul, vă rugăm să ne precizaţi:

        – În ce măsură contribuie ministerul pe care îl conduceți pentru a asigura un învățământ online de calitate? Mai exact, pe baza experienței anului care tocmai a trecut, ce măsuri s-au luat pentru a îmbunătăți întregul proces denumit ”școală online”?

        – În contextul măsurilor luate și al scenariului posibil de școală online pe teritoriul României, cum va fi evitată apariția unor noi carențe și sincope în procesul de învățământ similare celor experimentate de tinerii școlari de-a lungul anului școlar precedent?

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată: Domnului Daniel-Ovidiu DAVID, Ministru al Educației și Cercetării De către: Senator Costache CHERTIF Circumscripția […]
Adresată: Domnului Ion Marcel CIOLACU, Prim-Ministrul României De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: […]
Adresată: Domnului Ion Marcel CIOLACU, Prim-Ministrul României De către: Deputat Cristina Emanuela DASCĂLU Circumscripția electorală: […]