Andrei Hangan – Declarație politică – Inflație, deficit bugetar, scumpiri masive – ce mai urmează?

Stimați colegi,

          Subiectul declarației mele de astăzi ce concentrează asupra incompetenței și incapacității actualei guvernări de a face bine României. Este de neacceptat ca nivelul de trai al românilor să scadă atât de mult de la începutul acestui an.

          Nu mai e o noutate cum toate deciziile luate de cei aflați la Putere vizează propriile interese sau ambiții politice și nicidecum bunăstarea românilor. Totul se învârte în jurul lor, iar deciziile luate fără scrupule încep să producă primele efecte negative.

          În România, rata anuală a inflației a urcat la 5,3% în luna august, de la 5% în luna iulie, în condițiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 7,92%, mărfurile alimentare cu 2,7%, iar serviciile cu 2,97%.

          În continuare, Banca Națională a României a majorat la 5,6% prognoza de inflație pentru finalul acestui an… Oficialii care ne conduc spun că lucrurile se îndreaptă într-o direcție bună. În realitate, nici pe departe… din contră!

          Avem oameni care nu mai fac față scumpirilor masive la alimente, energie electrică și gaze. Avem 900.000 de pensionari cu pensie lunară de 800 lei care vor trebui să se descurce singuri, din nefericire, în fața valului de scumpiri la energie care va acompania sezonul rece. Alături de ei sunt și angajații cu salariul minim pe economie, pentru care nu se face nimic. Niciun sprijin oferit, niciun ajutor, nicio măsură benefică pentru cetățeni. Austeritatea e la ea acasă!

          Inflația crește pe zi ce trece. Pe deasupra, România a înregistrat și un deficit comercial de aproape 13 miliarde de euro, în primele șapte luni ale acestui an.

          Cum pot lucrurile intra pe făgașul cel bun când datele contrazic zilnic acțiunile guvernării?

          Cum pot românii să mai aibă încredere în oamenii pe care cândva i-au votat cu încredere, când acum sunt tratați cu atâta dezinteres?

          Românii nu mai au de ce să aibă încredere în actuala Putere, iar acest lucru se resimte în toate sondajele. Pe bună dreptate! Guvernarea a demonstrat că se află în antiteză totală cu nevoile cetățenilor.

          Eu și colegii mei din Alianța pentru Unirea Românilor vom transforma orice demers benefic pentru români într-o prioritate. Dacă nimeni nu vrea să ia partea românilor, o vom face noi! Iar împreună vom schimba ceva!  

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

               Adresată de către domnul senator: Gheorghe Adrian CĂTANĂ Circumscripția electorala:  nr. 34 Sibiu Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Sedința Senatului din data de: 29.03.2023 Titlul declarației: Petre Daea, un bufon care trebuie să plece acasă. 10 milioane Euro pentru o ţară întreagă, cea mai […]
Adresată:  Domnului Nicu MARCU, președinte al Autorității Naționale de Supraveghere Financiară De către: Senator Andrei BUSUIOC Circumscripția electorală: nr. 39, Vaslui Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Data: 29/03/2023 Obiectul întrebării: Acoperirea despăgubirilor de către firmele de asigurări în situația producerii unor cutremure majore. Stimate domnule […]
Adresată: Doamnei Ministru al Educației Naționale- Ligia Deca De către: Senator Rodica Boancă Circumscripția: nr. 23, Ialomița Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Ședința Senatului din data de: 29.03.2023 Obiectul întrebării: cumulul sporului de doctorat cu cel de grad didactic în învățământul preuniversitar Stimată doamnă Ministru, […]
Adresată: Domnului Ministru al Sănătății, Alexandru Rafila De către: Senator Rodica Boancă Circumscripția: nr. 23, Ialomița Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor Ședința Senatului din data de: 29.03.2023 Obiectul întrebării: situația medicilor de familie la nivel național Stimate domnule Ministru Alexandru Rafila,                 La începutul săptămînii […]
Adresată: Domnului Barna TÁNCZOS, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Andrei HANGAN Circumscripţia electorală: nr. 9 – Brăila Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 29.03.2023 Obiectul întrebării: Situația privind importul deșeurilor Stimate domnule Ministru, Gestionarea deșeurilor reprezintă o problemă majoră pentru mediul […]
Adresată: Domnului Barna TÁNCZOS, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor De către:  Senator Andrei HANGAN Circumscripţia electorală: nr. 9 – Brăila Grupul parlamentar: AUR Şedința Senatului din data de: 29.03.2023 Obiectul întrebării: Combaterea secetei și protejarea mediului în regiunea Valea Prutului Stimate domnule Ministru, În ultimii ani, […]