Andra Constantinescu – Interpelare – Activități cu minori, acord parental și responsabilitate instituțională

Către: Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale , Domnului Ministru Petre-Florin MANOLE
De la: Deputat Constantinescu Andra-Claudia, Circumscripția electorală nr.9, Braila
Obiectul interpelării: Activități cu minori, acord parental și responsabilitate instituțională


Domnule Ministru,


Protejarea copiilor și a adolescenților, respectarea drepturilor acestora și asigurarea unui cadru sigur, echilibrat și transparent pentru dezvoltarea lor reprezintă responsabilități fundamentale ale statului român.
România este o țară creștină, în care familia, educația morală și echilibrul emoțional al copiilor constituie piloni esențiali ai societății. În acest context, activitățile destinate minorilor trebuie să fie conforme cu valorile morale, culturale și spirituale ale comunității și să respecte rolul fundamental al părinților în formarea copiilor.
În ultima perioadă, am primit numeroase sesizări din partea părinților îngrijorați cu privire la promovarea unor evenimente adresate minorilor, cu tematici sensibile, fără o informare clară și fără o consultare reală.
În mediul online au apărut informații potrivit cărora o organizație nonguvernamentală intenționează să organizeze, în perioada 20–22 februarie 2026, o așa-numită „mini-tabără” destinată persoanelor LGBTQ cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani, categorie care include și minori.
Având în vedere vârsta participanților și caracterul sensibil al unor astfel de activități, consider că promovarea și organizarea unor evenimente cu astfel de tematici adresate minorilor ridică serioase semne de întrebare din perspectiva interesului superior al copilului, a respectării valorilor societății românești și a dreptului părinților de a decide asupra educației morale și emoționale a propriilor copii.
Totodată, este necesar un control strict asupra activității organizațiilor nonguvernamentale care desfășoară programe adresate minorilor, în special în ceea ce privește sursele de finanțare, scopurile declarate, metodele utilizate și modul concret în care aceste organizații contribuie real la binele societății.
Este esențial ca statul să se asigure că astfel de inițiative nu sunt promovate sau
acceptate fără o evaluare atentă, fără transparență și fără respectarea deplină a cadrului legal.
Statul are obligația de a garanta că orice activitate adresată minorilor, indiferent de organizator sau tematică, se desfășoară într-un cadru legal, supravegheat și responsabil, fără a afecta dezvoltarea armonioasă a acestora.
În acest context, consider necesară o clarificare oficială privind rolul și atribuțiile instituțiilor statului în monitorizarea și reglementarea unor astfel de inițiative.
Având în vedere cele de mai sus, vă rog respectuos să îmi comunicați următoarele:

  1. Dacă Ministerul are cunoștință despre organizarea acestei „mini-tabere” din perioada 20–22 februarie 2026 destinată minorilor și dacă a fost notificat oficial cu privire la desfășurarea acesteia.
  2. Care sunt sursele de finanțare ale organizației care organizează acest eveniment și dacă aceste surse au fost verificate de instituțiile competente.
  3. Ce verificări au fost efectuate cu privire la scopul, conținutul și activitățile desfășurate în cadrul acestei tabere, având în vedere participarea minorilor.
  4. Dacă organizatorii au obligația legală de a obține acordul scris al părinților și dacă acest lucru este verificat în mod efectiv de autorități.
  5. Ce măsuri concrete intenționează Ministerul să adopte pentru întărirea controlului asupra organizațiilor nonguvernamentale care desfășoară activități cu minori, inclusiv în ceea ce privește finanțarea, obiectivele și impactul asupra dezvoltării acestora.
    Protejarea interesului superior al copilului trebuie să primeze în orice inițiativă care vizează minorii, indiferent de domeniu sau de context.
    Este esențial ca părinții să fie informați, respectați și implicați, iar statul să își exercite ferm rolul de garant al siguranței, echilibrului și dezvoltării armonioase a copiilor.
Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Grupul de Politică Externă „Titu Maiorescu” și partidul Alianța pentru […]