Andra Constantinescu – Declarație politică – Fiecare leu cheltuit trebuie justificat în fața românilor

Suntem martorii unei politici externe făcute pe ascuns, fără transparență, fără consultare reală și fără respect față de cetățenii României. Decizii majore se iau în spatele ușilor închise, fără o dezbatere reală în Parlament.

În timp ce românilor li se cer sacrificii, li se îngheață salariile și pensiile, li se cresc taxele și li se impune austeritatea, Guvernul oferă sprijin extern fără limite clare și fără să explice impactul asupra bugetului și economiei.

Aflăm chiar de la ministrul Apărării că anumite informații nu pot fi făcute publice. Este firesc să protejăm securitatea țării. Dar nu este firesc ca românii să nu știe ce angajamente sunt asumate în numele lor. Pentru că ei muncesc, ei plătesc și ei suportă consecințele.

Cum pot autoritățile să justifice aceste cheltuieli uriașe, în timp ce, prin deciziile lor, au aruncat românii în sărăcie? Cum poate un guvern care scumpește viața și mărește impozitele să risipească miliarde fără să dea socoteală nimănui?

Acest Guvern a ales, din nou, să pună interesele altora înaintea intereselor românilor. În timp ce spitalele sunt fără fonduri, școlile sunt subfinanțate, iar infrastructura este abandonată, banii pleacă în afara țării fără control și fără explicații.

Un stat care își abandonează propriii cetățeni, dar este generos cu alții, nu construiește viitor, își pierde demnitatea.

Solidaritatea este importantă. Dar nu poate însemna sărăcirea propriului popor. Mai întâi ai grijă de ai tăi, apoi îi ajuți pe alții. Așa funcționează un stat responsabil.

Românii au dreptul să știe exact ce resurse sunt alocate, în ce condiții și cu ce beneficii pentru interesul național. Nu putem accepta decizii luate pe ascuns, fără control parlamentar și fără respect față de cetățeni.

Cerem transparență, responsabilitate și respect. Cerem ca politica externă a României să fie făcută pentru români, nu pentru imagine și nu la ordin din afară.

Distribuie acest articol!