Românii cinstiți muncesc, plătesc taxe și țin pe umerii lor o țară întreagă, iar răsplata pe care o primesc de la actuala guvernare este tot mai crudă: austeritate, tăieri, taxe crescute și o viață din ce în ce mai grea.
Așa se întâmplă când puterea este deținută de personaje cu pregătire îndoielnică, cu diplome obținute pe la marginea sistemului academic, acuzați în mod repetat de lipsă de competență și integritate, care au transformat administrația într-un spațiu al risipei și al neperformanței. Lipsa de profesionalism a fost înlocuită cu haos, iar banul public, în loc să fie folosit pentru spitale, școli, grădinițe, infrastructură și dezvoltarea reală a României, a fost direcționat către contracte discutabile, firme de partid și lucrări făcute în bătaie de joc.
De parcă nu era suficient că situația internă se degradează constant din cauza unei clase politice care își bate joc de natiune și care, metaforic vorbind, pare dispusă să taxeze până și aerul respirat, luna trecuta președintele neales al României a făcut, în opinia mea, cea mai gravă declarație de până acum: a afirmat cu o seninătate uluitoare că România va tăia fonduri de la sănătate și educație pentru a finanța industria de apărare și sprijinirea Ucrainei. Este esențial să fie spus limpede: România nu se află în război.
Nu putem ignora cheltuielile masive și netransparente către Ucraina. Aceste fonduri, vitale pentru români, trebuie folosite prioritar pentru crizele interne și sistemele publice deficitare, nu pentru cauze străine interesului național. Domnul Nicușor Dan trebuie să înțeleagă că este Președintele României, nu al Ucrainei.
Românii nu merita austeritate, promisiuni goale și decizii care îi împovărează și îi lasă fără speranță. Merită o guvernare care să lucreze pentru ei, nu împotriva lor, o conducere care să pună pe primul loc interesul național și bunăstarea familiilor din această țară. Este momentul ca puterea să înțeleagă, o dată pentru totdeauna, că România nu poate fi condusă prin improvizație și dispreț, ci prin responsabilitate, profesionalism și respect față de oameni.

Comments are closed