Adresată:
Domnului Attila CSEKE, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
Domnului Cosmin RUS, Inspector Șef Județean Cluj, Inspectoratul de Stat în Construcții
De către: Deputat Ilie-Alin COLEȘA
Circumscripția electorală: nr. 13 Cluj
Grupul parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor
Ședința Camerei Deputaților din data de: 06.08.2025
Obiectul întrebării: Clarificări privind emiterea în regim de urgență a Autorizației de construire nr. 193/21.05.2024 pentru investiția „Tren metropolitan Gilău-Florești-Cluj-Napoca-Baciu-Apahida-Jucu-Bonțida – etapa 1 a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala 1 de metrou și tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea. Componenta 1. Magistrala I de metrou Cluj”
Stimate domnule Ministru,
Inspectoratul de Stat în Construcții – I.S.C. se organizează ca instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.
La data de 21 mai 2024, Consiliul Județean Cluj a emis Autorizația de construire nr. 193, aferentă investiției „Tren metropolitan Gilău-Florești-Cluj-NapocaBaciu-Apahida-Jucu-Bonțida – etapa 1 a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala 1 de metrou și tren metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea. Componenta 1. Magistrala I de metrou Cluj”.
Din autorizația de construire reiese că această autorizație a fost emisă în baza art. 7 alin. (16) din Legea nr. 50/1991, articol care permite autorizarea lucrărilor de construcții „prin excepție, în regim de urgență, exclusiv în cazuri de urgență sau de
forță majoră”.
Dat fiind caracterul excepțional al acestui temei juridic invocat la emiterea autorizației de construite mai sus menționate, vă adresez următoarele întrebări concrete:
1. Confirmați că Autorizația de construire nr. 193/2024 a fost emisă în temeiul art. 7 alin. (16) din Legea 50/1991?
2. Aveți cunoștință care au fost circumstanțele concrete – situații de urgență sau forță majoră – ce au fundamentat aplicarea acestui regim de excepție?
3. Aveți cunoștință ce documente justificative au fost elaborate în cadrul CJ Cluj (ex. referat tehnic, raport de urgență, decizie administrativă) pentru a motiva urgența? Solicit transmiterea acestora.
4. Aveți cunoștință ce avize, acorduri sau proceduri au fost obținute sau, după caz, exceptate prin aplicarea regimului de urgență?
5. Aveți cunoștință dacă a fost informat publicul despre această derogare procedurală? A existat vreo consultare publică sau dezbatere?
În temeiul art. 203, alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaților, vă solicit răspuns în scris, în termen de 15 zile.
Comments are closed