Săptămâna trecută, mai multe organizații de promovare a homosexualității, printre care MozaiQ și Accept, au cerut Parlamentului României legalizarea parteneriatului civil. Periodic ne confruntăm cu asemenea acțiuni — parte dintr-un proces de presiune de durată, în care argumentația conține multă dezinformare.
Aceste organizații invocă o serie de motive aparent pertinente: probleme legate de moștenire, de regimul bunurilor comune, de coasigurarea medicală, de pensia de urmaș sau de dobândirea cetățeniei prin căsătorie ori parteneriat.
Realitatea este că un drum la notar rezolvă marea majoritate a acestor probleme. Moștenirea și regimul bunurilor se pot reglementa prin testament, donație sau contracte.
Însă, dacă privim cu atenție toate aceste motive, constatăm un lucru esențial: ele sunt, fără excepție, drepturi conferite de căsătorie. Iar dacă le-am reglementa printr-un parteneriat civil, am obține o instituție cu un profil juridic aproape identic căsătoriei. Doar forma ar fi diferită; fondul ar fi același.
Practic, am avea tot o căsătorie — doar că i-am spune parteneriat.
Iar consecința ar fi limpede: o redefinire a căsătoriei. O definiție nouă, care de această dată ar include și uniunea între persoane de același sex. Pe ușa din dos, am legaliza căsătoria homosexuală.
Nu este o speculație. În aproape toate țările unde parteneriatul civil a fost introdus, el a fost urmat — în cinci până la cincisprezece ani — de legalizarea căsătoriei între persoane de același sex și, odată cu ea, de dreptul la adopția copiilor.
Și aici ajungem la întrebarea de fond: de ce ne-am opune căsătoriei între persoane de același sex și adopției de copii?
la cuplurile de bărbați homosexuali – infidelitatea sexuală e norma; iar fidelitatea excepția – o excepție doar teoretică – practic nu există fidelitate în homosexualitate.
Până la 80% dintre aceste cuplurile de bărbați au relații deschise — de aproape zece ori mai mult decât în cazul cuplurilor heterosexuale. „Fidelitatea” însăși este redefinită: rămâne, eventual, angajamentul emoțional, dar nu și cel trupesc.
Consecințele de sănătate publică sunt măsurabile. Prevalența HIV la cuplurile de bărbați, adică procentul de îmbolnăviri cu HIV la cuplurile homosexuale de bărbați, e de aproximativ 100 de ori mai mare decât la cuplurile heterosexuale.
Instabilitatea relațiilor, ratele ridicate de despărțire, lipsa exclusivității — toate acestea conturează un mediu pe care nu îl putem trece cu vederea atunci când discutăm despre creșterea unui copil.
Aceasta să fie „familia” pe care o oferim unui copil? Acesta să fie mediul în care să crească un copil orfan sau abandonat? Răspunsul nostru este: nu.
Adevărul trebuie spus deschis. Da, căsătoria însăși este astăzi erodată; multe cupluri se despart. Dar slăbiciunea unei instituții nu ne obligă să o desființăm — ne obligă să o întărim. Faptul că familia trece prin dificultăți nu este un motiv să numim anormalul normalitate, să legalizăm pe ușa din dos căsătoria homosexuală și să expunem copiii unor medii nepotrivite.
Apărarea familiei firești — bărbat, femeie și copiii lor — nu este o formă de ură față de nimeni. Este o datorie față de copii și față de viitorul acestei națiuni. Și este o datorie pe care nu o vom abandona.
Comments are closed