Aduc în atenția publică un fapt care nu poate fi trecut sub tăcere și care ne privește pe toți, indiferent de apartenența politică: pentru prima dată în istoria recentă a Republicii Moldova, în Programul de guvernare al noului Cabinet de la Chișinău nu există nicio mențiune expresă despre România.
Da, ați auzit bine. România a fost ștearsă, ca și cum n-ar fi existat vreodată în sprijinul fraților noștri de peste Prut. Nici ca partener strategic, nici ca aliat, nici ca principal susținător economic, energetic, educațional, cultural sau spiritual.
În timp ce în Programul de guvernare al României pentru perioada 2025-2028, Republica Moldova este menționată de 18 ori, beneficiind chiar de un capitol special dedicat Parteneriatului strategic pentru integrarea europeană, la Chișinău, România a dispărut complet din vocabularul oficial.
Această absență nu este o simplă omisiune. Ea are o semnificație politică gravă, un mesaj rece, calculat, care marchează o schimbare de ton și, poate, de direcție în raporturile dintre cele două state românești. Este o îndepărtare voită de realitatea frăției de limbă, cultură și istorie comună, o tentativă de neutralizare simbolică a României în conștiința publică basarabeană.
Și dacă cineva ar fi crezut că tăcerea ar fi fost suficientă, noul prim-ministru de la Chișinău, domnul Alexandru Munteanu, a ținut să completeze tabloul cu o declarație publică șocantă, rostită de la tribuna Parlamentului Republicii Moldova pe 31 octombrie: „Am avut posibilitatea să vorbesc cu omologul meu din România, iar situația la ei este cu mult mai rea decât în Republica Moldova și asta mă bucură.”
Această afirmație, stimați colegi, nu este doar o gafă diplomatică. Este o manifestare de antiromânism politic, o minciună grosolană și un ecou direct al propagandei sovietice care a prezentat decenii la rând România ca pe un stat sărac, corupt și decăzut.
Când un prim-ministru al Republicii Moldova se bucură public că situația din România ar fi „mai rea”, se bucură, de fapt, de sărăcia propriului neam, de deformarea adevărului, și, în ultimă instanță, de slăbirea legăturilor dintre cele două maluri ale Prutului.
Eu, ca deputat al României, dar și ca român basarabean, refuz să cred că întreaga societate din Republica Moldova ar împărtăși acest dispreț. Dimpotrivă, cea mai mare parte dintre basarabeni se simt români, privesc spre București cu recunoștință, își educă copiii în limba română, se roagă în bisericile Mitropoliei Basarabiei și știu foarte bine că România le-a fost mereu sprijin, nu rival.
De aceea, prin întrebarea parlamentară pe care am adresat-o astăzi Guvernului României, solicit un răspuns oficial privind modul în care partea română evaluează această absență a României din programul de guvernare de la Chișinău, reacțiile diplomatice transmise sau care urmează a fi formulate și, nu în ultimul rând, o eventuală reevaluare a sprijinului financiar nerambursabil acordat Guvernului Republicii Moldova, în condițiile în care noul premier afirmă că „situația în România e mai rea”.
Poate că a sosit timpul ca sprijinul nostru să fie direcționat direct către cei un million și jumătate de cetățeni români din Republica Moldova, către comunitățile, asociațiile și parohiile care țin vie flacăra identității românești, nu către elite politice moldoveniste care o disprețuiesc.
România nu are nevoie de recunoștință ipocrită, dar are dreptul la respect și la adevăr. Faptele vorbesc: România a oferit Republicii Moldova miliarde de euro sub formă de granturi, gaze naturale, curent electric, burse, infrastructură, școli, spitale, vaccinuri, biblioteci și, mai ales, dragoste frățească.
Iar răspunsul primit de la Chișinău este tăcerea și o bucurie batjocoritoare că „României îi merge mai rău”.
Eu cred că între două state românești nu trebuie să existe competiție în sărăcie, ci unitate în demnitate. Pentru că România și Republica Moldova nu sunt două lumi paralele, ci două ramuri ale aceluiași trunchi, iar cei care taie legătura dintre ele taie, de fapt, rădăcina neamului românesc.
Comments are closed