Aelenei Dănuț – declarație politică – Sistemul Energetic Naţional.

Dacă aruncam o privire asupra Sistemului Energetic Național observăm faptul că în afara producătorilor de energie eoliană ceilalți producători sunt companii de stat!

Producător, furnizor, consumator acesta este drumul energiei către dumneavoastră.

Cine oare a mărit prețui energiei?

Și ce măsuri ar trebui luate?

Creșterile de prețuri din energie vor genera creșteri de prețuri la alimente și bunuri de larg consum. Cei ce ne conduc nu sunt în stare să ne ofere vreo soluție sau, poate, nu vor.

Statul Român în complicitate cu firmele de furnizare a energiei a crescut prețul  acesteia pentru a împovăra și falimenta populația. Din moment ce nu avem o piață  concurențială  (mai mulți producători de energie), ci una speculativă, solicit trecerea imediată la prețuri reglementate.

Totodată România trebuie să-și sporească producția de energie prin deschiderea de noi capacități de producere a acesteia pe bază de combustibili fosili cu emisii care să corespundă pactului verde european, capacități de producere a energiei verzi regenerabile (hidrocentrale, ferme eoliene și fotovoltaice), dar și capacități de producție bazate pe energia nucleară. Se impune totodată începerea extragerii gazelor din Marea Neagră și folosirea lor în interes național.

Fiecare locuință din România ar trebui să aibă pe acoperiș un sistem fotovoltaic de generare de cel puțin 3 KWp.

Sistemul de transport și distribuție a energiei trebuie să se adapteze la noile condiții astfel încât România nu numai să revină la statutul de țară independentă din punct de vedere energetic ci și  să fie un hub energetic regional.

Sistemul de fiscalizare a energiei și mai ales al combustibililor este unul excesiv, prețul litrului de benzină și motorină la pompă în România este unul din cele mai ridicate din UE.

Stimați colegi,

Noi, cei din AUR, suntem acuzați de faptul că nu venim cu soluții pentru rezolvarea problemelor și că nu suntem decât un partid de protestatari, dar vă întreb câți dintre dvs, câte publicații și canale media au aruncat o privire asupra declarațiilor politice făcute de parlamentarii AUR pentru a vedea care este de fapt realitatea?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Guvernul Ciolacu nu doar că a condus țara către colaps economic, dar a transformat România […]
Senatorul AUR, Petrișor Peiu, atrage atenția asupra unui nou abuz grav al lui Marcel Ciolacu, […]
Mihai Enache, liderul deputaților AUR, invită românii la mitingul organizat sâmbătă, 1 martie, pentru demiterea […]
Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a afirmat că moțiunea de cenzură va fi depusă săptămâna […]