„În ciuda eforturilor făcute de actuala putere de a suprima dorința legitimă a românilor și a basarabenilor de a face parte din aceeași țară (România), partidul condus de Vasile Costiuc, care se numește ”Democrația Acasă” și care este susținut de Alianța pentru Unirea Românilor a trecut pragul electoral. Este un fundament solid pe care se poate construi pentru viitor.
Eu mi-aș dori ca acești patru ani care vin să însemne două lucruri pentru această țară mică și năpăstuită, un teritoriu pe care rușii l-au furat României:
– În primul rând, aș vrea ca frații basarabeni să o ducă mai bine, pentru că sărăcia macină Republica Moldova. Acum e momentul ca Maia Sandu și PAS chiar să producă acea creștere a nivelului de trai al populației despre care se tot discută.
– În al doilea rând, mai ales pentru că se urmărește intrarea în Uniunea Europeană, Republica Moldova trebuie să facă un pas spre consolidarea democrației. Pentru că, fie că le place sau nu să audă acest lucru, au existat multe derapaje în ultimii ani. E adevărat: acolo presiunea pusă de Rusia este mult mai accentuată decât în România, dar asta nu înseamnă că trebuie să existe partid unic.
În încheiere, vreau să-i felicit pe basarabeni că au ales direcția bună. Îmi exprim speranța că, într-un viitor nu foarte îndepărtat, vom fi împreună în aceeași țară. Vreau să știe că, în Parlamentul European, au în mine și în ceilalți europarlamentari AUR, prieteni și susținători ai parcursului lor”, a declarat europarlamentarul AUR, Adrian Axinia.
Comments are closed