Adrian Axinia (AUR/ECR): „Singurul gest normal în această situație este ca Buzoianu să își dea demisia!”

„Senatul a adoptat moțiunea simplă inițiată de AUR împotriva ministrului Mediului, USR-ista Diana Buzoianu. Parlamentul a constatat ce știm cu toții: Buzoianu este vinovată că a lăsat peste 100.000 de oameni fără apă potabilă în județul Prahova.

A generat, practic, o situația de urgență și o posibilă criză sanitară de proporții.

Știm cu toții. Peștele de la cap se împute. Da, vinovați sunt și cei de la Apele Române, dar și cei de la Exploatare Sistem Zonal Prahova. Da, acolo au fost numiți politruci de către partidele vechi – PSD, PNL, USR. Dar Buzoianu era șefa lor. Ea a semnat să se golească lacurile de acumulare în plină iarnă. Ea este cea care a dat asigurări că nu există vreun pericol pentru populație deși toată lumea i-a spus că Prahova urmează să rămână fără apă.

Singurul gest normal în această situație este ca Buzoianu să își dea demisia. Dacă nu vrea și se leagă de scaun cu lanțurile, Bolojan e obligat să cheme descarcerarea și să-i curme suferința prin remaniere. Dacă Premierul refuză să facă acest gest de minimă igienă, atunci PeSeDiștii au de făcut o alegere. Fie își asumă statutul de cârpă de șters pantofii pentru Ilie Sărăcie, fie votează o viitoare moțiune de cenzură pe care urmează să o inițieze AUR”, a declarat Adrian Axinia.

Distribuie acest articol!