Șeful delegației AUR în Parlamentul European, Adrian Axinia, susține că România trebuie să profite din plin de fondurile europene alocate primului program de dezvoltare a industriei europene de apărare.
„Mesajul este simplu: pragmatism! Putem crea locuri de muncă bine plătite. Readucem la viață un sector în care România a excelat în trecut. Sunt 1,5 miliarde de euro la bătaie pentru toate țările UE. Este momentul ca guvernul Bolojan să se trezească din reflexul toxic de a face reformă prin măriri de taxe și tăieri din veniturile populației și să se îndrepte spre granturi europene și investiții pentru a oferi locuri de muncă bine plătite. Așa se generează venituri solide la bugetul de stat.”
Eurodeputatul AUR-ECR atrage atenția însă că perioada de accesare a acestor granturi este scurtă, 2025-2027, iar autoritățile române nu sunt tocmai campioane la proiecte europene.
„Ar fi bine să ieșim din mentalitatea de rezervă aflată în încălzire la marginea terenului. Pentru că altfel vom privi, din nou, cum celelalte state membre investesc în fabricile lor de armament, iar noi ne plângem că sectorul de stat este muribund. Cele peste 100 de companii private cu capital românesc și străin au peste 22.000 de angajați, de trei ori mai mulți decât în cele de stat, iar cifra lor de afaceri de 8 miliarde de lei este de 8 ori mai mare decât cea a firmelor de stat. Este bine că mediul privat se dezvoltă puternic, dar este un moment extrem de favorabil să atragem fonduri europene și facem profitabile și companiile de stat”, a conchis eurodeputatul român.
Parlamentul European a dat undă verde primului Program european pentru industria de apărare. Noua legislație a fost adoptată cu 457 de voturi pentru, 148 împotrivă și 33 de abțineri și trebuie acum aprobată oficial de Statele Membre, înainte de publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.


Comments are closed