Adrian Axinia (AUR): „14 miliarde de euro! Asta e factura plătită de România pentru Nicușor Dan și Ilie Bolojan!”

Europarlamentarul AUR, Adrian Axinia, atrage atenția asupra deficitului bugetar uriaș, de peste 14 miliarde de euro, înregistrat de România în primele șase luni ale acestui an. Acesta denunță politicile guvernamentale asumate de Ilie Bolojan care doar agravează criza bugetară și împing România spre recesiune.

„70 miliarde de lei, adică 14 miliarde de euro. Cam asta este factura plătită de România ca să îl avem pe Nicușor Dan președinte și prim-ministru pe Ilie Bolojan. Atât este deficitul bugetar pe primele șase luni ale anului 2025 conform informațiilor de pe Ministerul Finanțelor.

De fapt, acesta este doar un avans pentru că deficitul este în acest moment chiar mai mare decât anul trecut cu vreo 7 miliarde de lei și el tot va crește pe fundul măsurilor prociclice luate de Bolojan care vor băga România în recesiune.

Peste 25 de miliarde de lei, adică peste 5 miliarde de euro, am plătit doar dobânzi la împrumuturile contractate de-a lungul timpului de guvernele PSD, PNL, USR și UDMR. Atenție! Nimic din principal. Doar dobânzi. Vorbim de o sumă comparabilă cu toate investițiile.

În prima jumătate a anului, cheltuielile de personal au crescut și ele cu 10,1%, deși nouă ni s-a spus că salariile au fost înghețate. Parte sunt rezultatul unor angajări pe ultima sută de metri făcute de guvernul Ciolacu, parte sunt bonusuri acordate unor bugetari selectați ca să voteze curcubeul Nicușor.

Pe aceeași logică și cheltuielile cu asistența socială s-au majorat cu 15,3%, urmând însă să fie tăiate brutal acum de Ilie Bolojan, odată ce românii și-au la țeapă.” a declarat europarlamentarul AUR, Adrian Axinia.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE