Acatrinei Dorel și Pușcașu Lucian – întrebare către M.A.I. – Solicităm să trimiteți Corpul de Control al Ministrului de Interne să verifice funcționarea a serviciului de evidență a persoanelor din Primăria Suceava, dar și condițiile de muncă ale personalului.

Adresată:       Domnului Ministru, Lucian Bode,

                           Ministrul Afacerilor Interne

De către:     dl. Deputat Acatrinei Dorel Gheorghe,

                        dl. Deputat Pușcașu Lucian Florin

Circumscripția electorală nr.35, Suceava, Grupul AUR

Obiectul întrebării:

Solicităm să trimiteți Corpul de Control al Ministrului de Interne să verifice funcționarea a serviciului de evidență a persoanelor din Primăria Suceava, dar și condițiile de muncă ale personalului.

                                                  Domnule Ministru,

            Functionarea serviciului de evidență a persoanelor este afectată prin faptul că funcționează cu un număr redus de personal și nu se pot asigura condiții de muncă optime pentru angajații acestei instituții în conditiile scandalului rubedeniilor mediatizat de presa locală din Suceava.

            Un număr de 22 de familii lucrează în Primăria Suceava, a declarat primarul Ion Lungu, ca răspuns la întrebarea presei referitoare la acest aspect. Potrivit primarului, “în trei cazuri este vorba despre câte trei membri din aceeași familie, iar în celelalte, despre câte doi membri. Cele 22 de familii ar reprezenta 4% din cei 711 angajați ai primăriei. „O parte din familii le-am găsit în primărie, altele au venit pe parcurs. Nu vreau să fac un oprobiu public cu ele, nu le dau numele. Vreau să vă spun altceva: asigur pe toată lumea că angajările s-au făcut corect și nicăieri legea nu interzice că, dacă un membru al familiei lucrează în primărie, nu poate să vină și altul”, a declarat primarul Lungu.

Această cifră nu include finii, nașii și cumătrii, care, spune primarul că “din punct de vedere legal nu sunt considerați membri de familie”, dar lăsăm la aprecierea cetățenilor cum se vede această chestiune “din punct de vedere moral”.  Cum în cele precizate de primar nu sunt inclusi nici membrii familiilor politice PDL și PNL angajați pe criteriul apartenenței la partidul din care face parte primarul considerăm că acesta a început un lucru pe care nu l-a terminat.

Cum cele 22 familii au cate 2 sau 3 membri angajati la Primăria Suceava procentul persoanelor aflate în incompatibilitate, cel puțin morală, se apropie de 10% dintre angajați iar dacă se adaugă nași, fini, cumătrii procentul se apropie de 50% dintre angajați. Dacă la acest procent se adaugă membrii familiilor politice din partidele prin care a trecut primarul, rezultă că peste 50% dintre angajați ar putea fi descoperiți în stare de incompatibilitate, ceea ce înseamnă că ceilalți angajați preiau si sarcinile celorlalți fiind suprasolicitați și lucrează sub teroare, ceea ce face imposibilă desfășurarea unei activități normale în favoarea cetățeanului și funcționarea normală a serviciilor publice în Primăria Suceava.

În acest context, la data de 09.12.2022, a fost emisă Dispoziția nr. 2373 a Municipiului Suceava prin care se dispune sancționarea cu mustrare scrisă a doamnei Straton Maria, consilier în cadrul serviciului de evidență a peroanelor, nefondată, pentru că a făcut unele propuneri pentru îmbunătățirea activității serviciului.

Astfel, doamna consilier a apreciat că este nevoie de adaptarea numărului de lucrători la volumul de muncă, pregătirea continua a personalului în așa fel încât fiecare lucrător să cunoască toată procedura în vederea eficientizării activității. De asemenea, unii lucrători, probabil dintre aceia implicați în scandalul rubedeniilor, nu numai că nu respectă condițiile minimale de muncă și liniște pentru a se putea concentra asupra activității de relații cu publicul, ci chiar vorbesc ostentativ tare la telefon aplicând procedee de bullying în scopul determinării angajaților cinstiți, eventual să-și găsească alt loc de muncă pentru a elibera locul.

Față de această situație precizăm că este afectată funcționarea serviciului public si solicităm să interveniți pentru răspunderile pe care le aveți conform legii! De asemenea, vă rugăm să sesizați corpul de control al componentei administrație din cadrul Ministerului Dezvoltării și corpul de control al Primului Ministru!

Dacă în 30 de zile nu se rezolvă problema vom sesiza DNA CLUJ!

Față de această situație vă solicităm să ne răspundeți la următoarea întrebare: La ce dată veți timite  Corpul de Control al Ministrului de Interne să verifice funcționarea serviciului de evidenta a persoanelor din Primăria Suceava, dar și condițiile de muncă ale personalului?

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

”Astăzi, cadrele medicale au ieșit din nou în stradă. Cei care ar trebui să reprezinte o categorie prioritară pentru statul român se văd umiliți de către cei care administrează domeniul sănătății. Revendicările colegilor mei aflați în stradă sunt normale, acestea fiind lucruri de bun simț care […]
Propunerea europarlamentarului AUR Claudiu Târziu, președinte al Consiliului Național de Conducere al Alianței pentru Unirea Românilor, vine la finalul unei săptămâni în care acesta a vizitat mai multe județe afectate de secetă în sudul României și a discutat cu agricultori, specialiști și reprezentanți ai comunităților devastate […]
Președintele AUR, George Simion, a prezentat joi, la Turceni, în județul Gorj, planul de măsuri pentru domeniul energetic. Liderul AUR a declarat că dacă vrem să avem industrie, atunci trebuie să ne gândim la acele industrii care funcționează cu resursele noastre. „Trebuie să exploatăm toate resursele […]
Aflat la Orodel, județul Dolj, în cea de-a treia zi a campaniei pe care o întreprinde în județele din sudul României afectate de secetă și de pesta micilor rumegătoare, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR și liderul delegației partidului în Parlamentul European, Claudiu Târziu, a […]
Cum mai toate comentariile iscate de cartea senatorului Ciucă seamănă între ele, nu mă voi apuca acum să le repet. Mă voi mărgini să fac câteva considerații pe care genul acesta de carte le îndreptățește. Ce îi reproșez autorului Ciucă nu e lipsa de talent, pe […]
”Candidații pentru alegerile prezidențiale din acest an au o foarte mare problemă, din ceea ce văd, cu privire la școlile absolvite. Primul a fost Marcel Ciolacu, cel care fuge și nu își prezintă diploma de BAC. De ar fi fost singurul mai ziceam. Dar, ce am […]