Interpelări

Petre PUŞCAŞU – Întrebare – Majorări salariale anunțate pentru demnitari, în timp ce muzeografii, conservatorii și profesorii plătiți cu ora așteaptă de ani de zile o lege a salarizării care să le recunoască munca

Către: Ministerul muncii, familiei, tineretului și solidarității sociale, domnului Petre-Florin Manole, ministru

De la: Domnul Petre PUŞCAŞU, deputat în circumscripția electorală nr.31 Prahova

Subiectul întrebării: Majorări salariale anunțate pentru demnitari, în timp ce muzeografii, conservatorii și profesorii plătiți cu ora așteaptă de ani de zile o lege a salarizării care să le recunoască munca

                                    Stimate domnule ministru, 

 Ați declarat recent că Guvernul va majora anul viitor, prin legea salarizării unitare, salariile demnitarilor, pentru că acestea nu au mai crescut de circa 8 ani. Proiectele anterioare ale legii prevedeau majorări de până la 2.000-2.500 de lei pentru miniștri, deputați și senatori. Ați precizat, de asemenea, că negocierile pe lege vor fi reluate abia la începutul anului viitor, după ce ministerul va colecta de la ordonatorii de credite datele privind nivelul salariilor, date pe care nu le-a avut în ultimii doi ani. Toate acestea se întâmplă în condițiile în care economia este estimată să se contracte cu 0,5% în acest an[1]. Ceea ce înseamnă, de fapt, că singura categorie pentru care Guvernul a anunțat deja o majorare este cea a demnitarilor, în timp ce pentru sute de mii de angajați bugetari prost plătiți legea nu are nici măcar un calendar de adoptare.

Printre cei uitați de dumneavoastră, domnule ministru, se află specialiștii din instituțiile de cultură – conform listelor de salarii publicate de instituții, un muzeograf cu cea mai înaltă treaptă profesională și peste 20 de ani vechime câștigă, la un muzeu național, 7.912 lei brut, adică circa 4.800 de lei net, inclusiv indemnizația de hrană. Un muzeograf cu o treaptă inferioară câștigă puțin peste 6.000 de lei brut, iar supraveghetorii de muzeu sunt plătiți cu salariul minim[2]. Vorbim despre oameni cu studii superioare, adesea cu doctorat, care cercetează, conservă și restaurează patrimoniul național și pe care niciun muzeu nu îi mai poate înlocui atunci când pleacă. De asemenea, plata cu ora pentru profesori a scăzut cu aproximativ 50% din 1 septembrie 2025, după ce Legea nr. 141/2025 a schimbat formula de calcul, și a scăzut din nou, automat, din 1 iulie 2026, după majorarea salariului minim. Un profesor debutant cu licență, master și modul pedagogic ajunge să câștige 22 de lei pe oră, cât un zilier necalificat. Ministerul Educației a promis o analiză a acestor tarife, dar nu a stabilit un termen pentru majorarea lor. Domnule ministru, vă atrag atenția că majorarea salariilor demnitarilor înaintea celor ale specialiștilor din cultură și educație transmite exact mesajul pe care românii îl așteaptă cel mai puțin de la un Guvern, anume că statul are întotdeauna bani pentru cei din vârful lui și niciodată pentru cei care îl țin în funcțiune.

Față de cele expuse, vă solicit următoarele informații:

  1. Care este calendarul asumat de minister pentru noua lege a salarizării, mai exact data finalizării proiectului, a transmiterii lui către
  2. Parlament și a intrării în vigoare? Cum vor fi eșalonate majorările salariale?
  3. Ce salarii de bază, pe trepte profesionale și gradații, prevede proiectul pentru muzeografi, conservatori, restauratori, bibliotecari și ceilalți specialiști din instituțiile de cultură, comparativ cu salariile actuale? De la ce dată și în ce procent vor crește acestea?
  4. Câți angajați din instituțiile publice de cultură au salarii de bază egale cu salariul minim sau apropiate de acesta? Cum va corecta noua lege această situație?
  5. Va reveni noua lege a salarizării la formula de calcul a plății cu ora aplicată înainte de Legea nr. 141/2025? Care va fi tariful orar estimat pentru un profesor debutant și pentru un profesor cu gradul didactic I și de la ce dată se va aplica?
  6. Care sunt cuantumurile majorărilor propuse pentru demnitari și ce impact bugetar anual au, comparativ cu impactul majorărilor propuse pentru specialiștii din cultură și pentru plata cu ora? Se vor aplica majorările pentru demnitari înaintea celor pentru aceste categorii sau în același timp?

Ce date privind nivelul salariilor a solicitat ministerul de la ordonatorii de credite, până când trebuie transmise acestea și de ce nu au existat aceste date în ultimii doi ani, în condițiile în care legea salarizării este un jalon din Planul Național de Redresare și Reziliență?


[1] https://www.g4media.ro/ministrul-psd-al-muncii-florin-manole-anunta-ca-va-creste-salariile-demnitarilor-prinlegea-salarizarii-bugetarilor-desi-psd-a-criticat-guvernul-bolojan-pe-aceasta-tema-ar-fi-o-ipocrizie-din-parte.html

[2] https://folositor.ro/ghid/cat-castiga-un-muzeograf

Mai multe din
Interpelări
AUR luptă pentru o Românie unită, liberă și demnă.
Interesele românilor pe primul loc!
In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
© 2026 Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Toate drepturile rezervate.