Poziții

Mihai Enache (liderul deputaților AUR): „USR inventează conspirații ca să ascundă propria ipocrizie!”

„Cei de la USR au ajuns să se facă de râs inventând alianțe și conspirații doar pentru că nu le convine că s-a respectat Regulamentul Camerei Deputaților. Sunt atât de frustrați că nu le-a ieșit jocul politic, încât au transformat o procedură parlamentară într-un scandal fabricat.

USR ar trebui să înțeleagă că solicitarea organizării Orei prim-ministrului nu este condiționată de existența unei majorități parlamentare. Aceasta se organizează o dată pe lună, conform regulamentului. Mai exact, articolul 211 din Regulamentul Camerei Deputaților prevede că Ora prim-ministrului se desfășoară, de regulă, în prima zi de luni a fiecărei luni calendaristice, în timp ce dezbaterile cu participarea miniștrilor sunt reglementate separat. Tocmai de aceea, solicitarea noastră privind prezența premierului a fost luată în considerare prima, cu respectarea prevederilor regulamentare. Noi am solicitat prezența premierului Luca Niculescu pentru că vrem explicații direct de la șeful Guvernului, cel care răspunde pentru activitatea întregului Executiv, inclusiv pentru situația finanțelor publice.

USR încearcă să prezinte chemarea premierului în Parlament drept o manevră de protejare a ministrului Finanțelor. Este absurd! Noi cerem explicații de la cel care conduce întregul Guvern, inclusiv pe ministrul Nazare. De când a devenit chemarea premierului la raport o metodă de a proteja Guvernul?

Până la urmă, nu contează dacă în fața Parlamentului vine Luca Niculescu sau Alexandru Nazare. Solicitările aveau același obiect: clarificarea situației finanțelor publice și asumarea răspunderii pentru deciziile Guvernului. Dar USR demonstrează că este mai interesat scandal, circ politic și victimizare decât de aflarea adevărului.

USR ar face bine să înțeleagă că Parlamentul nu funcționează după frustrările și interesele lor de moment. Nu poți pretinde că vrei aflarea adevărului despre deficit, dar să conteze dacă adevărul este spus de Nazare sau de Niculescu. Asta nu este opoziție, este ipocrizie politică și un spectacol penibil de victimizare. Mai ales că, pentru solicitarea depusă de USR privind chemarea lui Nazare în Parlament, nu a existat niciun vot pentru din partea USR, fiind votată, în schimb, de cei trei membri AUR din Biroul Permanent”, a declarat Mihai Enache, liderul deputaților AUR.

Mai multe din
Poziții
AUR luptă pentru o Românie unită, liberă și demnă.
Interesele românilor pe primul loc!
In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
© 2026 Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Toate drepturile rezervate.