Poziții

Gabriel Florea (deputat AUR): „Nu Guvernul Bolojan a redus deficitul. Românii și-au rupt pâinea de la gură ca să acopere gaura din bugetul de stat”

Deputatul AUR Gabriel Florea avertizează asupra situației financiare precare în care se află tot mai mulți români, ca urmare a politicilor guvernamentale din ultimii ani care au lovit în puterea de cumpărare. Parlamentarul subliniază datele îngrijorătoare ale Eurostat privind imposibilitatea unei părți semnificative a populației de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute fără a face mari sacrificii.

„Furtul din visteria statului nu a fost acoperit nici de Ilie Bolojan, nici de PSD, nici de PNL. Au făcut-o românii, cu banii pentru hrană, medicamente, facturi, credite care au fost luați prin taxele, impozitele și inflația provocată de Guvernul Bolojan.

Ultimele date publicate de Eurostat arată că 37,8% dintre români nu își pot permite acoperirea unei cheltuieli neprevăzute. Practic, aproape 4 din 10 cetățeni sunt nevoiți să se gândească dacă renunță la mâncare sau la căldură dacă intervine o urgență medicală.

Aceste date sunt pentru 2025, un an în care la guvernare a fost coaliția toxică PSD-PNL-UDMR cu Marcel Ciolacu premier în prima parte, urmată apoi de conducerea lui Ilie Bolojan cu monstruoasa coaliție PSD-PNL-USR-UDMR în a doua parte.

Întrebarea pe care ne-o adresăm: dacă la acel moment, înainte ca austeritatea să-și arate efectele, 37,8% dintre români erau atât de vulnerabili, cât de mult a crescut procentul astăzi, după un an de politici habarniste girate de premierul demis?

Românii trăiesc în pragul sărăciei. Potrivit Eurobarometrului Flash, 48% dintre cetățenii acestei țări se tem de sărăcie. Este o realitate care nu poate fi contrazisă! Am avut 12 luni de zile de scădere a consumului, un indicator extrem de relevant de cum a simțit economia șocul Guvernului Bolojan.

Deficitul nu s-a redus prin reformă sau prin tăierea risipei, ci prin sacrificarea clasei de mijloc și prin condamnarea celor vulnerabili la sărăcie lucie.

Noul Guvern va trebui să stopeze politicile de austeritate care sugrumă economia și trebuie să adopte corecții urgente. Prima: reducerea TVA la 19%. O guvernare AUR va pune accent pe reducerea poverii fiscale asupra mediului privat, cel care este forțat acum să crească prețurile bunurilor și serviciilor pentru a nu falimenta.

Mărirea pragului pentru microîntreprinderi la 500.000 de euro, un impozit de 1,25%, scăderea impozitului pe dividende de la 16% la un acceptabil 8% vor elimina presiunea fiscală de pe umerii antreprenorilor. Corelate cu o indexare a pensiilor și eliminarea CASS pentru mai multe categorii, românii își vor recăpăta puterea de cumpărare și își vor avea posibilitatea să își gestioneze banii fără a mai duce grija zilei de mâine”, a decladat deputatul AUR, Gabriel Florea.

 

Mai multe din
Poziții
AUR luptă pentru o Românie unită, liberă și demnă.
Interesele românilor pe primul loc!
In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
© 2026 Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Toate drepturile rezervate.