Cristina Emanuela Dascălu – Întrebare – Garanțiile de transparență și imparțialitate în concursul național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar – sesiunea 2026

Către: Ministerul Educației și Cercetării,

În atenția domnului ministru Mihai Dimian

De către: Deputat A.U.R., Cristina Emanuela Dascălu circumscripția nr. 24 Iași

Obiectul întrebării: Garanțiile de transparență și imparțialitate în concursul național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar – sesiunea 2026

Stimate domnule ministru,

Concursul național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar reprezintă unul dintre cele mai importante mecanisme prin care statul stabilește conducerea școlilor din România. Pentru sesiunea din 2026 sunt scoase la concurs peste 7.800 de funcții, iar mii de cadre didactice urmează să participe la procedurile de selecție. 

Un articol din presă ridică o serie de probleme privind modul în care este organizat actualul concurs. Sunt prezentate critici referitoare la participarea unor inspectori școlari numiți în funcție fără concurs în procesul de evaluare, la lipsa de transparență privind elaborarea și verificarea testelor și la declarația dumneavoastră domnule ministru, potrivit căreia nu puteți garanta că întregul concurs va fi corect, indicând existența contestațiilor și, eventual, a unor litigii ulterioare. 

Declarațiile publice sunt cu atât mai importante cu cât chiar acesta a afirmat anterior că un director obținut prin concurs trebuie să beneficieze de stabilitate, predictibilitate și legitimitate, iar sistemul educațional are nevoie de persoane selectate prin competență demonstrată. 

Metodologia concursului stabilește cadrul de organizare și desfășurare a procedurii pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct, ceea ce impune Ministerului Educației responsabilitatea de a explica public mecanismele prin care sunt protejate obiectivitatea evaluării, egalitatea de șanse a candidaților și transparența întregului proces. 

Având în vedere cele prezentate, vă rog să răspundeți la următoarele întrebări:

1. Care sunt criteriile și garanțiile concrete prin care Ministerul Educației asigură imparțialitatea membrilor comisiilor de evaluare în cadrul concursului național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din sesiunea 2026?

2. Câți dintre membrii comisiilor de evaluare sunt inspectori școlari numiți în funcție fără promovarea unui concurs, câți au ocupat anterior funcții de conducere prin concurs și care sunt criteriile în baza cărora aceștia au fost desemnați în comisii?

3. Cine a elaborat, verificat și validat subiectele pentru proba scrisă, care este procedura de securizare a acestora și ce mecanisme există pentru a garanta că subiectele nu sunt cunoscute în prealabil de persoane implicate în organizarea sau evaluarea concursului?

4. Ce măsuri a luat Ministerul Educației pentru prevenirea situațiilor în care membrii aceleiași comisii acordă punctaje semnificativ diferite aceluiași candidat și ce procedură de verificare există atunci când apar diferențe neobișnuite între evaluări?

5. Având în vedere declarația publică a ministrului Educației potrivit căreia nu poate garanta că întregul concurs va fi corect, vă rog să precizați care sunt vulnerabilitățile concrete identificate de minister în actuala procedură și ce măsuri au fost luate pentru eliminarea lor înaintea desfășurării probelor.

6. Câte contestații sunt anticipate sau au fost deja înregistrate în cadrul etapelor desfășurate până la data răspunsului la prezenta întrebare și care este procedura prin care Ministerul Educației verifică obiectivitatea soluționării acestora?

7. Va publica Ministerul Educației, după finalizarea concursului, informații detaliate privind componența comisiilor, criteriile de desemnare a evaluatorilor, rezultatele pe probe și modul de soluționare a contestațiilor, cu respectarea legislației privind protecția datelor cu caracter personal?

8. În condițiile în care sunt scoase la concurs peste 7.800 de funcții de director și director adjunct, ce garanție instituțională oferă Ministerul Educației cadrelor didactice participante că rezultatul concursului va reflecta competența profesională și managerială a candidaților?

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE