În aceste zile, într-o societate românească tot mai apăsată de crize economice, sociale și administrative, situația fermierilor români și a crescătorilor de animale ajunge din nou în atenția publică. În mod special, crescătorii de ovine transmit un semnal puternic, venit din realitatea satului românesc, din munca grea de zi cu zi și din dificultățile tot mai mari pe care le întâmpină.
Protestul crescătorilor de animale din București a arătat clar că această breaslă a ajuns la limita suportabilității. Ciobanii români cer respect, predictibilitate, reguli corecte și sprijin real din partea statului român. Cer ca vocea lor să fie ascultată, iar munca lor să fie tratată ca parte esențială a economiei naționale și a siguranței alimentare.
În ultimii ani, acești oameni au resimțit din plin efectele crizei economice. Creșterea prețului la combustibil, scumpirea furajelor, costurile tot mai mari cu energia, transportul și forța de muncă au pus o presiune uriașă pe fermele românești. Pentru mulți crescători de ovine, continuarea activității a devenit o luptă zilnică pentru supraviețuire economică.
La aceste probleme s-au adăugat măsuri administrative și sanitar-veterinare care au creat îngrijorare în rândul crescătorilor. Vaccinarea oilor, în forma în care este aplicată sau comunicată, ridică semne de întrebare privind posibilitatea valorificării animalelor, mai ales în ceea ce privește exportul de ovine. Atunci când statul impune reguli care afectează activitatea fermierilor, statul are datoria să ofere explicații clare, compensații corecte și soluții care să protejeze munca producătorilor români.
O altă nemulțumire importantă privește procedurile aplicate în cazul îmbolnăvirii animalelor. Crescătorii reclamă situații în care întreaga turmă poate fi afectată eliminată atunci când doar unul sau câteva capete prezintă probleme. O problemă rămâne și cea a pagubelor produse de animalele sălbatice, în special de urși. În multe zone ale țării, crescătorii de animale se confruntă cu atacuri asupra turmelor, cu pierderi materiale și cu o stare permanentă de nesiguranță. Statul are obligația să asigure protecția oamenilor, a gospodăriilor și a animalelor, prin intervenții eficiente, despăgubiri acordate la timp și politici responsabile de gestionare a faunei sălbatice.
România are o tradiție profundă în oierit. Vorbim despre o activitate economică, despre o moștenire culturală și despre o parte vie a identității noastre naționale. Satul românesc, pășunile, stânele, produsele tradiționale și munca acestor oameni fac parte din fibra poporului român. Susținerea crescătorilor de ovine înseamnă susținerea economiei locale, a producției românești și a capacității țării noastre de a produce hrană pentru propriii cetățeni.
De aceea, solicit Guvernului să trateze cu maximă seriozitate revendicările crescătorilor de animale și să vină urgent cu măsuri concrete. Este nevoie de despăgubiri corecte și rapide pentru fermierii afectați de boli, restricții, măsuri sanitar-veterinare sau atacuri ale animalelor sălbatice. Este nevoie de sprijin pentru valorificarea produselor românești, de reducerea poverii birocratice și de politici care să încurajeze producția internă.
Statul român trebuie să fie partenerul fermierului român. Crescătorii de animale, ciobanii și producătorii autohtoni reprezintă o resursă strategică a țării. Ei țin în viață comunitățile rurale, păstrează tradițiile, produc hrană și contribuie direct la economia națională.
Alianța pentru Unirea Românilor susține revendicările legitime ale crescătorilor de animale și cere Guvernului să treacă de la promisiuni la fapte. România are nevoie de decizii curajoase, de consultare reală cu oamenii afectați și de măsuri aplicate rapid.
România trebuie să își apere fermierii și producătorii fiindcă o țară care își produce hrana prin munca propriilor cetățeni este o țară puternică, demnă și suverană.
Comments are closed