Către: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, domnului Radu-Dinel Miruță, ministru interimar
De la: Domnul Răzvan Daniel Biro, Deputat AUR, Circumscripția 28, Mureș
Subiectul întrebării: Dispariția unei căi ferate strategice de 4,6 km dintre Uzina Mecanică Sadu și Gara Bumbești-Jiu, aflată în ancheta DNA
Stimate domnule ministru,
Procurorii DNA din Craiova anchetează, în cadrul unei cercetări penale, dispariția unei căi ferate de peste patru kilometri din județul Gorj — mai exact 4,6 km — care lega Uzina Mecanică Sadu de Gara Bumbești-Jiu, o cale de acces strategică, ce aparținuse fabricii de armament de la Sadu și prin care se asigura transportul pe calea ferată al producției uzinei. Potrivit documentelor, linia ar fi fost predată, în urmă cu aproximativ 16 ani, Parcului Industrial din zonă, care ar fi desființat-o fără avizul Ministerului Transporturilor și fără autorizație de demolare emisă de primărie.
Modul în care problema a fost descoperită este cel puțin îngrijorător – lipsa liniei a fost constatată abia atunci când Uzina Mecanică Sadu, care produce componente de armament, s-a pregătit să încheie un contract de producție de muniție cu o companie din Statele Unite ale Americii și a verificat infrastructura de transport. Cu alte cuvinte, domnule ministru, o infrastructură feroviară strategică a dispărut, ani la rând, fără ca vreo instituție a statului să sesizeze sau să reacționeze, iar absența ei a devenit vizibilă doar în fața unei oportunități economice și strategice majore. Până la finalizarea anchetei, singura cale de transport al producției rămâne cea rutieră, cu mijloace speciale — o soluție mai costisitoare, mai lentă și mai expusă riscurilor pentru un asemenea tip de transport.
Atrag cât se poate de serios atenția asupra faptului că un patrimoniu public feroviar a dispărut fără forme legale, asupra capacității statului de a-și proteja infrastructura critică și despre credibilitatea României ca partener într-un moment în care industria de apărare națională este solicitată să producă mai mult. Dacă o linie ferată de aproape cinci kilometri poate fi desființată fără aviz și fără autorizație, fără ca cineva să răspundă timp de peste un deceniu, atunci întrebarea firească este câte alte asemenea active strategice au dispărut la fel și cine ar trebui să vegheze asupra lor.
Având în vedere cele expuse, domnule ministru, vă rog să răspundeți la următoarele întrebări:
- Confirmă Ministerul Transporturilor că desființarea celor 4,6 km de cale ferată dintre Uzina Mecanică Sadu și Gara Bumbești-Jiu s-a făcut fără avizul său, și dacă da, cum a fost posibil ca o infrastructură feroviară să fie eliminată fără aprobările legale, fără ca instituția să sesizeze acest lucru?
- Care era regimul juridic al acestei linii — proprietate publică sau privată a statului, componentă a infrastructurii feroviare de interes național sau local — și în baza cărui act a fost predată, în urmă cu circa 16 ani, Parcului Industrial din zonă?
- Ce controale a efectuat Ministerul, prin structurile sale de resort, asupra acestei infrastructuri în ultimii 16 ani, și cum se explică faptul că dispariția ei a fost constatată abia la verificarea făcută în vederea unui contract de producție?
- În calitate de minister care coordonează, prin ROMARM, Uzina Mecanică Sadu, ce demersuri a întreprins Ministerul Economiei pentru clarificarea situației și pentru recuperarea sau refacerea căii de acces, esențială pentru activitatea uzinei?
- Ce soluție și ce termen are în vedere statul pentru refacerea legăturii feroviare, având în vedere că, până la finalizarea anchetei, transportul producției se face exclusiv rutier, cu costuri și riscuri sporite, și că uzina se pregătește pentru un contract de producție cu un partener extern?
- Câte alte căi ferate industriale sau de acces strategic au fost desființate ori predate în ultimii ani în situații similare, și ce mecanism de evidență și de control aplică Ministerul pentru a preveni pierderea patrimoniului feroviar al statului fără forme legale?

Comments are closed