Deputatul AUR Tiberiu Barstan susține că blocarea barajului Mihăileni evidențiază lipsa unei strategii coerente a statului pentru gestionarea resurselor de apă. Parlamentarul cere deblocarea barajului, actualizarea studiilor hidrologice și de mediu și stabilirea responsabilităților pentru întârzierile care au menținut obiectivul nefuncțional.
„Seceta severă din această vară ne arată cât de scump plătim lipsa unei strategii naționale coerente pentru acumularea și gospodărirea apei. În urmă cu trei luni am atras public atenția asupra blocării barajului Mihăileni și am formulat inclusiv un denunț penal, solicitând instituțiilor competente să verifice modul în care o investiție strategică, începută în 1987 și realizată în mare parte din bani publici, a ajuns nefuncțională și vulnerabilă juridic.
Astăzi vedem consecințele: debite critice pe Crișul Alb, ferme piscicole amenințate, sisteme de irigații afectate, ecosisteme degradate și comunități confruntate cu lipsa apei.
De ce este atât de important barajul Mihăileni?
Acumularea Mihăileni este cea mai importantă investiție de regularizare a debitelor din sub-bazinul Crișului Alb. Este amplasată direct pe cursul principal, în amonte de localitățile din Hunedoara și Arad și de priza Buteni, prin care este alimentat Canalul Morilor.
Acumularea are un volum total proiectat de aproximativ 10,33 milioane de metri cubi. Dacă ar fi funcțională și exploatată conform unui regulament actualizat, ar putea stoca o parte din apa disponibilă în perioadele cu precipitații și debite ridicate, mai ales iarna și primăvara, și ar permite evacuări controlate în lunile secetoase.
Ca ordin de mărime, 10,33 milioane m³ reprezintă echivalentul teoretic al unei evacuări medii de aproximativ 2 m³/s timp de 60 de zile.
Acesta este un calcul orientativ, raportat la volumul total. Debitul efectiv depinde de volumul util, gradul de umplere, aporturile naturale, debitul ecologic, rezerva de siguranță, pierderile pe traseu și celelalte folosințe autorizate. Barajul nu ar putea garanta singur debitul normal și nici nu ar elimina seceta meteorologică.
Dar ar putea face ceea ce astăzi statul nu poate face: să ofere o rezervă strategică și posibilitatea de a reduce controlat deficitul de apă pe Crișul Alb. Beneficiile nu s-ar opri la granița județului Hunedoara. Evacuările controlate ar putea susține debitul Crișului Alb până în județul Arad și ar putea îmbunătăți condițiile de alimentare a prizei Buteni și a Canalului Morilor, de care depind fermele piscicole din zona Bocsig–Ineu–Seleuș, sistemele de irigații și producția agricolă, activitățile economice care utilizează legal apa, ecosistemele acvatice și zonele umede, comunitățile și gospodăriile din aval.
Menținerea unui debit mai stabil ar putea contribui și la alimentarea pânzei freatice în sectoarele conectate hidraulic cu râul. Efectul concret asupra fântânilor trebuie însă stabilit prin studii hidrogeologice locale, nu prin promisiuni politice.
Cine poartă răspunderea pentru blocaj?
Acțiunea inițiată de un ONG a dus la oprirea lucrărilor în instanță. Hotărârile judecătorești trebuie respectate, iar protecția mediului nu este negociabilă.
Dar trebuie spus la fel de clar: vulnerabilitatea juridică nu a fost creată de instanță. A fost creată de instituțiile statului român, care, timp de aproape patru decenii, nu au fost capabile să actualizeze complet autorizațiile, studiile, evaluările de mediu și documentația tehnică.
Cum este posibil ca statul să investească zeci de ani într-un obiectiv de interes național, dar să nu îi asigure o bază juridică solidă?
Cine a răspuns de actualizarea documentelor?
Cine trebuia să urmărească respectarea legislației?
Cine a plătit pentru întârzieri, iar cine beneficiază de menținerea acestui blocaj?
Aceste întrebări trebuie lămurite transparent de instituțiile competente.
ONG-urile au dreptul să conteste proiectele și să solicite respectarea legii. Dar protecția mediului nu poate fi redusă la blocarea unei lucrări fără evaluarea consecințelor menținerii ei în stare nefuncțională.
O analiză de mediu serioasă trebuie să compare toate scenariile: impactul finalizării și exploatării acumulării, măsurile necesare pentru protejarea habitatelor, impactul abandonării investiției, efectele debitelor extreme și ale secetei prelungite, degradarea ecosistemelor acvatice, mortalitatea piscicolă, pierderea zonelor umede și scăderea nivelului apelor subterane.
Seceta este și ea un factor major de degradare a mediului. Râurile cu debite critice, apa supraîncălzită, scăderea oxigenului dizolvat și dispariția habitatelor acvatice nu înseamnă protecția naturii. Nu putem afirma, fără o evaluare comparativă actualizată, că impactul acumulării ar fi mai mare sau mai mic decât impactul nefinalizării sale. Tocmai de aceea cerem studii complete, date publice și decizii bazate pe măsurători, nu pe sloganuri.
Cazul Mihăileni arată o problemă națională. România nu are voie să își lase infrastructura strategică de apă vulnerabilă juridic și administrativ. Barajele, acumulările și amenajările hidroenergetice trebuie evaluate individual, pe baza datelor actuale, cu respectarea legislației și cu măsuri reale de protecție a mediului.
Dar ele nu pot fi abandonate prin pasivitatea statului. În condițiile schimbărilor climatice, acumularea apei în perioadele bogate și utilizarea ei rațională în perioadele secetoase reprezintă o necesitate de siguranță națională.
Solicit public:
Refacerea urgentă și legală a documentației pentru acumularea Mihăileni;
Un calendar clar pentru reautorizarea, deblocarea și punerea în funcțiune a obiectivului;
Actualizarea studiilor hidrologice, hidrogeologice și de mediu;
Simulări oficiale pentru secete cu durate de 30, 60 și 90 de zile;
Calcularea debitului care ar putea ajunge efectiv la priza Buteni și în Canalul Morilor;
Evaluarea beneficiilor pentru Hunedoara și Arad: apă, irigații, acvacultură, ecosisteme și siguranță la inundații;
Verificarea responsabilităților administrative și financiare care au făcut posibil acest blocaj;
O strategie națională privind acumulările și amenajările hidroenergetice, întemeiată pe securitatea apei, legalitate și protecția reală a mediului.
Barajul Mihăileni nu poate produce ploaie și nu poate rezolva singur toate efectele secetei. Dar ar putea stoca apa atunci când există și ar permite eliberarea ei controlată atunci când oamenii, agricultura și natura au cea mai mare nevoie. Astăzi, apa trece în lunile ploioase, iar vara statul ne spune că nu mai există.
Aceasta nu este doar o consecință a climei. Este și rezultatul incompetenței administrative, al lipsei de asumare și al incapacității statului român de a-și apăra și finaliza investițiile strategice.
Mihăileni nu este doar al Hunedoarei. Este vital pentru întregul sub-bazin al Crișului Alb, inclusiv pentru județul Arad”, a declarat Tiberiu Barstan, deputat AUR.
Comments are closed