Deputatul AUR, Eduard Koler, avertizează că economia românească riscă să rămână în recesiune inclusiv în anul 2027, în cazul în care nu vor exista reforme structurale ale aparatului de stat și în privința modului de a gestiona eficient finanțele. Potrivit acestuia, insistențele președintelui Nicușor Dan de a reface fosta coaliție, care și-a dovedit incapacitatea de a impune reforme, nu va face altceva decât să perpetueze criza economică.
„România este cu un picior în groapă și nu există nicio reținere să nu intre și cu celălalt. Potrivit economiștilor, economia românească va încheia anul 2026 pe minus la indicatorul creșterii economice, ca urmare a politicilor guvernamentale care au impozitat brutal tot ceea ce mai producea valoare în această țară. Și, dacă nu se va schimba absolut nimic în modul de a gestiona finanțele statului, suntem condamnați la recesiune și în anul 2027.
Nicușor Dan, cel care încearcă astăzi să refacă o coaliție care nu mai există, trebuie să priceapă că Guvernul Bolojan a eșuat! În loc să reducă GAP-ul de TVA, au crescut taxele românilor, în loc să sprijine mediul de afaceri, au aruncat povara fiscală pe antreprenori, în loc să taie cheltuielile inutile ale statului, s-au poticnit în hățișurile birocratice. Și, în urma celor aproape 10 luni de austeritate, au sărăcit românii, au falimentat întreprinderile românești și au pierdut încrederea investitorilor.
Și în fața acestor probleme, care e soluția lui Nicușor Dan? Să refacă aceeași coaliție păguboasă. Aceeași coaliție care va produce aceleași rezultate: recesiune în 2027, așa cum e în 2026!
Nimicirea creșterii economice putea fi evitată dacă vara trecută ar fi fost învestit un guvern cu un program axat pe reforme structurale reale ale statului. Adică scăderea cheltuielilor inutile ale acestui stat supradimensionat, ineficient, înțesat de privilegiați și rețele de sinecuri. Nu s-a întâmplat acest lucru.
România nu a fost pusă în genunchi de ajustarea deficitului bugetar excesiv. A fost pusă de mimarea reformei statului care a băgat adânc mâna în buzunarul contribuabilului român.
Regimul politic de la București nu are nimic de-a face nici cu democrația, nici cu capitalismul, și cu atât mai puțin cu bunul-simț sau respectul față de cetățeni”, a declarat deputatul AUR, Eduard Koler.

Comments are closed