Poziții

Ciprian-Titi Stoica (senator AUR): „Mafia meciurilor trucate este finanțată din bani publici de frăția PSD-PNL-USR! Am demascat ipocrizia celor care mimează lupta cu blaturile din sport în timp ce direcționează fondurile românilor către cluburi corupte”

Senatorul AUR, Ciprian-Titi Stoica, a demascat ipocrizia partidelor din sistem în privința blaturilor și a manipulării competițiilor sportive. În cadrul dezbaterilor privind incriminarea blatului în sport, Ciprian-Titi Stoica a arătat că dincolo de mafia pariurilor, adevărata problemă este cârdășia dintre baronii locali ai PSD, PNL și USR, care direcționează de la bugetul public milioane de lei către cluburi implicate direct în trucarea meciurilor.

În intervenția sa din plenul Senatului, Ciprian-Titi Stoica a arătat de ce demersurile cosmetice ale celor de la USR și retragerea ulterioară a sprijinului din partea partidelor de guvernare dovedesc complicitatea directă a politicienilor la distrugerea sportului românesc: „Acest fenomen de înșelare a suporterilor și a sportivilor cinstiți trebuie să înceteze o dată pentru totdeauna. Însă să știți că, pe lângă mafia pariurilor, există și colegi de-ai dumneavoastră care finanțează direct cluburile de fotbal care truchează meciuri. Vă dau exemplul de la Timișoara, unde primăria condusă până nu de mult de Dominic Fritz finanța acest lucru, alături de prietenul lor de suflet, PSD-istul Simonis. Cred că și la dumneavoastră, la Bihor, domnule fost premier, ați avut asemenea probleme, unde echipele de fotbal au fost implicate și dovedite de-a lungul vremii că au trucat meciuri.

Dincolo de ipocrizia celor care vin astăzi să legifereze, deși au avut inițial semnăturile colegilor de coaliție, nu înțeleg ce s-a întâmplat și cum de ați pierdut pe drum susținerea. Vă spun eu foarte simplu de ce: pentru că cei de la PSD, PNL și UDMR au folosit bani publici în aceste cazuri, și nu ne referim doar la fotbal, ci și la alte sporturi, atât de echipă, cât și individuale, unde acest tip de trucare a meciurilor se practică sistematic. Cred că tocmai de asta s-au speriat colegii parlamentari și au început să nu mai susțină proiectul de lege.

În al doilea rând, dacă vrem cu adevărat să facem curățenie, haideți mai repede cu ratificarea convenției internaționale semnate de România! În felul acesta putem să aplicăm o legislație reală și să reducem procentul de meciuri trucate, în loc să facem spectacol politic.”

În final, propunerea legislativă L506/2026 a fost definitiv respinsă de Senat. După ce au inițiat proiectul de lege, parlamentarii PSD, PNL, USR, UDMR și minorități au dat raport de respingere în comisiile de specialitate și au votat cot la cot împotriva proiectului pe care tocmai ei îl inițiaseră.

Grupul AUR s-a abținut la vot, refuzând să devină părtaș la această piesă de teatru absurd în care vechile partide inițiază legi, iar apoi le votează împotrivă doar pentru a proteja mafia din sport finanțată din banii românilor.

Mai multe din
Poziții
AUR luptă pentru o Românie unită, liberă și demnă.
Interesele românilor pe primul loc!
In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
© 2026 Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Toate drepturile rezervate.