Păucean-Fernandes Luminița – Întrebare – Clarificarea situației privind sistemul de alimentare cu apă și canalizare din comuna Laslea, județul Sibiu, și verificarea sesizărilor privind posibile încălcări ale legislației de mediu

Adresată: Doamnei Diana-Anda Buzoianu, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor

De către doamna senator: Luminița PĂUCEAN-FERNANDES

Circumscripția electorală: nr. 34, Sibiu

Grupul parlamentar: ALIANŢA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR

Obiectul întrebării: Clarificarea situației privind sistemul de alimentare cu apă și canalizare din comuna Laslea, județul Sibiu, și verificarea sesizărilor privind posibile încălcări ale legislației de mediu

STIMATĂ DOAMNĂ MINISTRU,

          Protejarea mediului și asigurarea accesului cetățenilor la servicii publice de apă și canalizare reprezintă obligații esențiale ale statului român. În acest context, am fost sesizată de locuitori ai comunei Laslea, județul Sibiu, cu privire la existența unor probleme care persistă de mai mulți ani și care necesită clarificări din partea autorităților competente.

          Potrivit sesizărilor primite, investiția privind sistemul de alimentare cu apă și canalizare a înregistrat întârzieri semnificative, iar cetățenii reclamă existența unor posibile deversări de ape uzate în pârâul Laslea. De asemenea, aceștia susțin că verificările efectuate până în prezent nu au oferit comunității răspunsuri clare cu privire la respectarea legislației de mediu și la măsurile dispuse pentru prevenirea unor eventuale efecte asupra ecosistemului și sănătății populației.

          În condițiile în care protecția resurselor de apă și aplicarea legislației de mediu intră în responsabilitatea instituțiilor aflate în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, consider necesară o poziție oficială cu privire la această situație și vă solicit să îmi răspundeți la următoarele întrebări:

  1. În ce măsură Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Garda Națională de Mediu au cunoștință despre problemele semnalate în comuna Laslea, județul Sibiu, referitoare la posibile deversări de ape uzate în pârâul Laslea?
  2. Câte controale au fost efectuate de Garda Națională de Mediu Comisariatul Județean Sibiu în comuna Laslea în ultimii 10 ani, care au fost concluziile acestora și ce măsuri au fost dispuse în urma verificărilor?
  3. Au fost constatate încălcări ale legislației privind protecția mediului, ce sancțiuni au fost aplicate și care este stadiul măsurilor dispuse pentru remedierea eventualelor nereguli?
  4. Ce informații deține Ministerul Mediului cu privire la întârzierile în implementarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare din comuna Laslea, care sunt cauzele acestor întârzieri și dacă acestea au generat sau pot genera riscuri pentru factorii de mediu?
  5. Ce măsuri concrete intenționează să adopte Ministerul Mediului pentru verificarea situației semnalate și pentru asigurarea respectării legislației de mediu în comuna Laslea, județul Sibiu?

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată: Ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, interimar, Domnul Dragoș Nicolae […]