Poziții

Parlamentarii AUR nu intră în vacanță! Aceștia vor fi prezenți în județe, alături de români

Consiliul Național de Conducere al Alianței pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul ședinței extraordinare desfășurată la Alexandria (Teleorman), ca deputații și senatorii partidului să nu intre în vacanță, ci să fie prezenți în lunile iulie și august în județe, alături de români.

În această perioadă, parlamentarii AUR vor fi prezenți în mijlocul comunităților, în cadrul campaniei „AUR te aude!”, vor avea întâlniri cu cetățenii, cu reprezentanții mediului de afaceri, ai fermierilor și ai administrațiilor locale și vor efectua vizite în fabrici, întreprinderi, ferme și alte unități economice din întreaga țară.

Obiectivul acestor acțiuni este dialogul direct cu românii, identificarea problemelor cu care se confruntă comunitățile locale, precum și preluarea propunerilor și soluțiilor care pot fi transformate în inițiative legislative și măsuri concrete promovate de AUR.

Parlamentarii AUR nu vor lua pauză, ci vor face exact ceea ce au solicitat și în plenul Camerei Deputaților, și anume prelungirea activității parlamentare și în lunile de vară, o propunere pe care majoritatea parlamentară a refuzat-o.

În timp ce alții aleg vacanța, parlamentarii AUR aleg să fie acolo unde le este locul: alături de români, în comunitățile pe care le reprezintă.

Mai multe din
Poziții
AUR luptă pentru o Românie unită, liberă și demnă.
Interesele românilor pe primul loc!
In accordance with Article 5(2) of the Regulation on the statute and funding of European political parties and European political foundations, the party’s representation in the European Parliament consists of 3 Members of the European Parliament, of whom 1 is woman and 2 are men.
© 2026 Alianța pentru Unirea Românilor (AUR). Toate drepturile rezervate.