Europarlamentarul AUR/ECR Gheorghe Piperea acuză că, după ani în care România a fost guvernată prin crize succesive, împrumuturi masive și măsuri de austeritate, actuala guvernare continuă să transfere nota de plată către români, fără să elimine risipa, privilegiile și cauzele structurale ale dezechilibrelor bugetare.
„Din 2020 încoace, puterea pro-europeană a condus țara prin stări de excepție: alertă, urgență, război, pandemie, fierbere climatică. În stare excepțională, lucrurile nu mai sunt judecate limpede și normal, iar drepturile și obligațiile sunt înghețate sau amânate pentru vremuri „normale”.
Conducerea prin management de criză este un joc între salvator și dușman (deseori, dușmanul este participant voluntar la joc), în care guvernele nu fac politici publice și nici planificare strategică pe termen mediu sau lung, ci reacționează la crize cu ordonanțe de urgență, legi trecute prin Parlament fără dezbatere (prin „asumarea” răspunderii) și cheltuieli de avarie. Astfel de guverne nu rezolvă cauzele structurale ale crizelor. Nici nu își propun. Stingând focul, distrug și mai mult, dar, între timp, unii, puțini, fac bani, iar alții, foarte puțini, fac ceva mult mai prețios: acumulează control și resurse.
Bugetul unei națiuni este un uriaș sac plin cu bani. România a avut un buget mediu de 650 de miliarde de lei anual, din 2020 încoace, la care s-au adăugat și niște bănuți de la Uniunea Europeană, precum și împrumuturi masive. Banii intră continuu în sac. Ar putea fi de trei-patru ori mai mulți dacă nu s-ar practica sistematic evaziunea și „optimizarea” fiscală sub privirile binevoitoare ale statului. Numai că sacul este ciuruit și rupt în fund.
Banii ies din sac mai repede și în cantități mai mari decât intră, prin:
• plăți către o administrație supradimensionată și ineficientă;
• bugete exorbitante alocate anual organelor de represiune (servicii secrete, jandarmi, milițieni și procurori specializați pe delictele de opinie);
• susținerea unor războaie care nu ar trebui să ne implice;
• dezvoltarea complexului industrial al cenzurii;
• achiziții publice de unde se fură 30-40% din valoare (care mai sunt și inutile, scumpe, prost executate și orientate exclusiv către clientela politică);
• ajutoare de stat acordate corporațiilor;
• dobânzi exorbitante achitate băncilor.
Rezultatul: deficitul rămâne structural ridicat (în jur de 6-7% în ultimii ani), datoria publică crește, iar cetățeanul de rând nu primește nimic. În continuare lipsesc spitale, școli, drumuri, salarii decente în sectorul privat și șansele unui trai decent.
Guvernul Bolojan a prezentat bugetul pe 2026 ca pe unul „responsabil”, cu reforme, fără majorări mari de taxe și cu o țintă de deficit în scădere. Interimatul prelungit dincolo de limitele Constituției arată că, de fapt, se amână sau se încearcă evitarea rectificării bugetare din august, care ar putea arăta adevărul dureros al anului de domnie bolojaniană: poporul a fost chinuit degeaba, nimic nu s-a rezolvat, totul s-a agravat, până în buza falimentului suveran..
Oprirea consumului prin austeritate brutală, în criză, a agravat recesiunea; a dus la stagflație, adică recesiune economică, inflație și șomaj în creștere.
Strângerea șurubului doar pe seama oamenilor de rând (înghețarea salariilor publice mici și medii, înghețarea sau reducerea pensiilor, creșterea TVA și a accizelor, creșterea prețurilor la energie, creșterea taxelor pe proprietate), în timp ce privilegiile rămân, este o greșeală strategică majoră. Erodează încrederea în democrație, în statul de drept și în economia de piață. Alimentează extremismul. Pavează calea către totalitarism.
România are o problemă structurală de productivitate a cheltuielilor publice de zeci de ani. Cauzele sunt hoția, corupția, conflictele de interese, precum și incompetența, birocrația obtuză, lipsa de responsabilitate și prioritățile greșite. Bolojan, văzând România pe marginea prăpastiei, a obligat-o să facă un pas înainte. Achizițiile publice încredințate entităților de pe „lista scurtă” a politicienilor și a birocraților de rang înalt, ajutoarele de stat selective pentru corporații și „optimizările fiscale” permise marilor actori sunt forme de clientelism și anti-concurență. Asta distorsionează piața și fură din buzunarul statului și al cetățeanului.
România a cheltuit enorm cu înarmarea: 28 de miliarde de euro în cei patru ani de la declanșarea războiului din Ucraina. A cheltuit acești bani ineficient (unele achiziții vor fi livrate peste cinci sau chiar zece ani), pe armament scump (contractare directă, cu partener impus, fără licitație), prost și învechit. O parte din acest armament vechi, ineficient și scump a fost donată Ucrainei.
Apropo, România a cheltuit incredibil de mult cu ajutorul acordat Ucrainei (condusă la dezastru de un regim mafiot). Atât de mult, încât nimeni nu a putut afla vreodată câți bani au fost aruncați în această gaură neagră. Totul este secret de stat, situație unică în grupul susținătorilor financiari ai Ucrainei.
Astfel de ajutor extern trebuie justificat strict când ai un deficit structural de 9% din PIB, iar pentru acesta plătești cea mai mare dobândă la credite și titluri de stat din întreaga Uniune Europeană. De aceea, este urgentă suspendarea oricărui ajutor financiar sau militar către Ucraina, precum și a oricărui ajutor financiar către alte state terțe, până la revenirea la un deficit bugetar de sub 3% din PIB.
În aceeași logică, sunt necesare înghețarea oricărui ajutor de stat pentru corporațiile care au cifre de afaceri de peste 100 de milioane de euro în România și restituirea tuturor ajutoarelor de stat și a subvențiilor acordate de statul român unor corporații mari care nu au avut, până acum, un impact clar, ușor demonstrabil, în locuri de muncă reale și tehnologie.
Digitalizarea fiscală (e-Factura, SAF-T etc.) nu a livrat rezultatele promise. Gradul de necolectare a TVA rămâne cel mai mare din Uniunea Europeană: 30%. Dacă gradul de colectare ar fi fost mai mare cu doar 10 puncte procentuale, nu am fi avut probleme de finanțare a indexării pensiilor. De aceea, atenția și logistica organelor fiscale trebuie concentrate asupra lanțurilor mari, lungi sau medii de aprovizionare și asupra marilor rețele de evaziune, nu asupra PFA-urilor și microîntreprinderilor care, oricum, plătesc.
„Optimizarea fiscală” agresivă a multinaționalelor și a marilor jucători locali trebuie pedepsită ca practică anticoncurențială. Trebuie oprite sau reduse la minimum împrumuturile noi pentru cheltuieli curente sau ajutoare externe. Astfel de credite trebuie utilizate doar pentru investiții cu randament clar (infrastructură productivă, energie, educație, sănătate). În mod normal, un buget care are venituri predictibile și cheltuieli clare, transparente, nu ar trebui să fie niciodată pe deficit, caz în care împrumuturile ar deveni inutile. Cea mai mare problemă a împrumuturilor este că, fiind nevoit să le rambursezi, devii dependent de creditor.
O națiune suverană nu are captivități cauzate de supraîndatorare. Tot ce trebuie făcut este ca statul să nu mai fure de la propriii cetățeni prin clientelism, evaziune fiscală selectiv permisă și privilegii. Disciplina fiscală fără protecția oamenilor de rând este sinucidere politică. Disciplina fiscală pentru dulăi, tăierea privilegiilor și combaterea reală a marii evaziuni reprezintă singura combinație care poate funcționa fără să arunce țara în feudalism.”, a declarant europarlamentarul AUR/ECR Gheorghe Piperea.
Comments are closed