Cristina Dascălu (deputat AUR): „Universitățile românești au nevoie de performanță reală, nu de birocrație și cosmetizare statistică”

Deputatul AUR, Cristina Emanuela Dascălu, susține că simplificarea procedurilor privind funcționarea Agenției Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior reprezintă un pas în față pentru reducerea birocrației inutile cu care se confruntă universitățile românești.

Parlamentarul AUR atrage atenția că sprijinirea mediului academic trebuie să presupună cu prioritate finanțarea cercetării, promovarea celor mai bune cadre didactice, dar și pregătirea și asigurarea accesului tinerilor studenți și absolvenți pe piața muncii.

„Orice măsură care reduce birocrația inutilă și oferă universităților mai multă flexibilitate administrativă. Simplificarea unor proceduri ARACIS poate reprezenta un pas în direcția corectă.

Cu toate acestea, problema fundamentală a învățământului superior românesc nu este numărul de formulare completate sau viteza procedurilor administrative.

Problema reală este că universitățile românești continuă să piardă teren în clasamentele internaționale, iar România rămâne în urma majorității statelor europene în ceea ce privește cercetarea, inovarea și vizibilitatea academică.

În loc să discutăm exclusiv despre proceduri, trebuie să discutăm despre:

* finanțarea cercetării românești;
* atragerea și păstrarea cadrelor universitare performante;
* combaterea exodului intelectual;
* stimularea colaborării dintre universități și economia reală;
* creșterea competitivității internaționale a universităților românești.

Evaluarea calității trebuie să măsoare în primul rând ceea ce contează pentru studenți și pentru societate: calitatea actului didactic; gradul de angajare al absolvenților; contribuția universităților la dezvoltarea României.

Nu avem nevoie de universități care să urmărească doar indicatori birocratici și clasamente internaționale. Avem nevoie de universități care formează profesioniști competenți și contribuie la dezvoltarea națională”, a declarat deputatul AUR, Cristina Emanuela Dascălu.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE