Prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, transmite că AUR este un partid al viitorului, un partid al românilor, care se gândește la soluții pentru viitor. Potrivit acestuia, soluțiile politice din trecut nu mai pot fi considerate viabile pentru ca România să depășească actuala criză în care se află.
„Suntem la Londra. Am ajuns pentru o conferință prestigioasă la nivel european și occidental, după ce vreau să spun unora. Conferința Alliance for Responsible Citizenship. O conferință care e considerată de către conservatori un fel de Davos al dreptei, un Davos al conservatorismului occidental, american și european. O dezbatere care adună împreună zeci de gânditori, oameni de reflexie, politicieni, oameni din zona academică, care gândesc și simt împreună pentru acest curent conservator, indiferent cum îl denumim, indiferent unde am fi.
Am aterizat ce am aflat de Keir Starmer, premierul Marii Britanii, tocmai a demisionat. Este ceea ce noi spunem la București de multă vreme: partidele de mainstream sunt în criză. Din Marea Britanie până în România și vor rămâne în criză, toate improvizațiile pe care le încearcă nu vor avea niciun efect. Aviz amatorilor la București!
AUR este un partid al viitorului, nu al trecutului, poate nici măcar al prezentului și de aceea nu face greșeli care să-i afecteze parcursul strategic pe care și l-a asumat. Tot ce se întâmplă cu acest partid, vizitele noastre la Londra sau votul din Parlament sunt parte aceluiași proiect strategic care indică faptul că acest partid aparține românilor care trăiesc în viitor și nu a românilor care se gândesc că soluții din trecut, care au ieșit toate, mai pot să rezolve de ceva”, a declarat prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu.

Comments are closed