Vreau să aduc în atenția acestui for un semnal care vine din teren și care, deși apare ca o știre locală, descrie de fapt o transformare profundă a satului românesc.
În județul Bihor, la închiderea campaniei de subvenții pe anul 2026, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a înregistrat cu 1.026 de cereri mai puține decât în anul precedent — o scădere de peste 3% într-un singur an. Peste o mie de oameni care, anul trecut, încă mai cereau sprijin pentru pământul lor, anul acesta nu au mai venit. Și totuși, paradoxal, suprafața pentru care s-au solicitat subvenții a crescut. Mai puțini fermieri, dar pe tot mai mult teren.
Explicația este simplă și o spune chiar șeful agenției județene: oamenii și-au dat pământul în arendă sau l-au vândut. Micul proprietar dispare, iar locul lui este luat de marea exploatație. În Bihor, 917 ferme de peste 50 de hectare — adică doar 3% dintre solicitanți — lucrează deja peste jumătate din întreaga suprafață agricolă declarată.
Acesta nu este un accident statistic. Este rezultatul unei stări de fapt pe care clasa politică o tolerează de ani de zile: secetă după secetă fără mecanisme de sprijin care să funcționeze la timp, o birocrație care descurajează omul cu un hectar sau două, prețuri care nu acoperă costurile, și absența unei politici reale pentru ferma mică și mijlocie. Pus în fața acestor presiuni, micul fermier nu protestează — pur și simplu renunță.
Iar consecințele depășesc cu mult agricultura – când dispare o fermă mică, dispare și familia care trăia din ea, dispare tânărul care ar fi rămas în sat, dispare comunitatea rurală. Concentrarea terenului în tot mai puține mâini înseamnă sate depopulate, dependență alimentară crescută și o Românie rurală golită de viață.
Întreb retoric, dar cu toată seriozitatea: câte județe se află în aceeași situație ca Bihorul? Câți fermieri mici a pierdut România în ultimii cinci ani? Statul nici măcar nu pare să privească această întrebare cu atenția pe care o merită. Tocmai de aceea am solicitat Ministerului Agriculturii, în scris, datele complete la nivel național și pentru județul Constanța — număr de cereri, suprafețe și distribuția exploatațiilor pe clase de mărime, pe ultimii cinci ani. Cifrele acestea există în sistemele APIA. Singura întrebare este dacă există și voința de a le pune pe masă și de a acționa în baza lor.
România nu își poate permite să rămână fără fermierii ei mici. Sprijinul pentru agricultura de familie nu este o cheltuială, ci o investiție în supraviețuirea satului românesc. Aștept de la Guvern nu compasiune declarativă, ci măsuri care să oprească această hemoragie cât încă mai avem pe cine sprijini.
Comments are closed