Silegeanu Cătălin – Declarație politică – Funcția trece, tricolorul rămâne

Adresată de către domnul senator: Cătălin Silegeanu

Circumscripția electorală: Nr. 7 Botoșani

Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)

Titlul declarației: Funcția trece, tricolorul rămâne

Domnule președinte, stimați colegi,

Gândiți-vă sincer. Chiar ne merităm locul aici? Merităm să vorbim la tribună în numele țării? După o viață de istovire, bunicii se socotesc la ultimul bănuț. Părinții se îndatorează ca să-și trimită copiii la facultate, în căutarea unui viitor mai drept, dar viitorul pleacă peste granițe, lângă străini care știu să prețuiască munca. Copiii primesc lunar o alocație cât mâncarea unui câine de companie. În școli cade tencuiala, prin sate se moare cu zile, spitale întregi miros a neputință și lipsuri. Iar noi ezităm la vot, amânăm guverne, clătinăm decizii externe, privim istoria cu șovăială, parcă țara ar mai avea vreme să rabde la nesfârșit lașitatea îmbrăcată în prudență.

S-a murit cu sânge tânăr, nevinovat, pentru răsturnarea unui regim care strivea oameni și conștiințe. Oare sacrificiul acela a deschis drum unei tagme de parveniți cu cravată, abili în fraze și sterpi în caracter, care s-au deprins să mănânce prin saloane scumpe și au uitat de sărmanii care împart pâinea cu lacrimi? Ne etalăm garderoba, defilăm ca oameni de stat, purtăm funcția ca pe o coroană, deși mandatul nostru rupe de la gura poporului care ne plătește. Pășim pe holuri cu nasul ridicat, salutăm ceremonios, zâmbim pentru camere, însă înăuntru suntem goi de rușine, de datorie și de onoare.

Oare pentru asta ne-au trimis oamenii aici? Pentru costume de lux, mașini de protocol, mese alese, orgolii, răfuieli, aranjamente, fugă de răspundere și discursuri frumoase peste vieți zdrobite? Nu! Suntem chemați să slujim, nu să stăpânim! Să ne gândim bine cum vrem să fim amintiți peste 20 de ani. Ca oameni demni care au făcut ceva pentru țară sau ca alți trântori care au mai consumat niște resurse? Funcția trece, tricolorul rămâne. Să ne gândim bine ce facem cu încrederea celor care încă rabdă și iubesc țara.

Distribuie acest articol!