Adresată: Domnului Prim-Ministru interimar, Ilie Bolojan
De către: deputat Pușcasu Lucian Florin Circumscripția electorală nr.35, Suceava
Obiectul interpelării: Negociază cineva pentru România finanțarea de către UE, în bugetul multianual 2028-2034, a unui Program Național pentru finanțarea sistemelor de irigații ?
Domnule Prim-Ministru,
Încă de la început dorim să precizăm că nu agreem modul cum a fost conceput PNRR câtă vreme lipsesc soluțiile pentru finanțarea sistemelor de irigații, lipsesc spitalele promise electoral, lipsesc abordările substanțiale în infrastructura feroviară și pentru ajutorarea fermierilor români. Chiar și așa, ritmul de implementare a PNRR este unul greoi, fiind înregistrat un progres
foarte scăzut. Această situație generează riscuri semnificative în ceea ce privește respectarea termenelor asumate prin PNRR. În acest context, atragem atenția asupra penalităților substanțiale aplicabile în cazul neîndeplinirii reformelor la termenele stabilite, subliniind necesitatea accelerării măsurilor necesare pentru a nu se crea dezechilibre și mai mari finanțelor țării.
Avem un număr de 38 de ținte și jaloane aferente reformelor sunt neîndeplinite și au asociată o penalizare potențială totală de peste 15 mld. euro, sumă care depășește valoarea rămasă de încasat la nivelul întregului PNRR. În privința celor 45 de ținte și jaloane, aferente reformelor rămase de implementat în PNRR, situația se prezintă astfel : Avem 38 ținte și jaloane neîndeplnite iar 14 ținte și jaloane sunt considerate reforme cu impact semnificativ, dintre care un număr de 11 necesită o inițiativă legislativă cu
câteva luni înainte de finalizare. Practic implementarea PNRR este un eșec.
În altă ordine de idei, suntem îngrijorați în legătură cu aducerea discuție de către Germania a unei ”Europe cu 2 viteze” din punct de vedere economic. Acest lucru ar fi rău pentru românii care muncesc în străinătate dar și pentru interesele României în cadrul UE. Se coagulează un format E6 privind luarea deciziilor în cadrul UE, care a început cu o scrisoare
trimisă, pe 26 ianuarie de ministrul de Finanțe german, vicecancelarul Lars Klingbeil, omologilor săi din Franța, Italia, Spania, Olanda și Polonia, pe care îi invita să participe, la consolidarea rezilienței și competitivității Europei.
Cancelarul german, Friedrich Merz, își formula noul crez al politicii sale europene la Congresul PPE: „Nu se poate ca întotdeauna ultimul să dicteze ritmul”.
Riscul este ca acest concept: „Europa cu două viteze” să aibă impact asupra alocărilor financiare pentru bugetul 2028-2034, cadrul multianual ce se discută în această perioadă la Bruxelles care reprezintă viitorul buget multianual al UE.
Vă întreb, propune cineva Pentru România o finanțare europeană, în noul buget multianual UE, un program național pentru finanțarea sistemelor de irigații pentru fermierii români și o schemă de finanțare pentru gospodăria țărănească ?
Față de această situație, vă adresez următoarea interpelare: prezentați componența delegației care negociază pentru România, indicând, pentru fiecare membru, poziția deținută în cadrul aparatului guvernamental, experiența relevantă pentru domeniul de negociere și cv-ul aferent.

Comments are closed