Constanța, unul dintre cele mai importante municipii ale României, continuă să trăiască o situație care, din punctul meu de vedere, a depășit de mult limita acceptabilului – vorbim despre un oraș strategic, despre principalul oraș al litoralului românesc, despre un centru economic și universitar major, dar care, iarnă după iarnă, este adus în situația umilitoare de a depinde de un sistem de termoficare aflat aproape permanent în avarie.
Mii de familii din Constanța au ajuns să considere normal ceea ce nu ar trebui să fie normal niciodată: apă caldă oprită, calorifere reci, conducte sparte, șantiere întinse pe luni de zile și explicații administrative repetate la nesfârșit. Oamenii nu mai cer confort. Cer predictibilitate minimă și respect.
Consider că una dintre cele mai grave probleme ale administrației românești este transformarea infrastructurii critice într-un exercițiu permanent de improvizație – ani la rând s-a vorbit despre modernizarea rețelelor de termoficare, despre fonduri europene, despre strategii energetice și despre investiții istorice. În realitate, constănțenii continuă să suporte consecințele unui sistem care pierde masiv agent termic înainte ca acesta să ajungă în apartamente.
Mai grav este faptul că degradarea infrastructurii nu produce doar disconfort temporar, produce costuri suplimentare pentru populație, afectează încrederea cetățeanului în instituții și accentuează sentimentul că statul român reacționează doar atunci când situația devine critică.
Din punctul meu de vedere, problema termoficării din Constanța nu mai poate fi tratată exclusiv ca o responsabilitate locală. Vorbim despre infrastructură urbană strategică, despre securitate energetică și despre obligația statului de a asigura condiții decente de trai într-un mare municipiu al României.
Nu este suficient să inaugurăm tronsoane izolate și să prezentăm grafice optimiste. Oamenii judecă realitatea simplu: au sau nu au căldură și apă caldă. Iar în prea multe situații, răspunsul a fost unul rușinos pentru un stat european în anul 2026.
Apreciez că România are nevoie urgentă de un program național coerent pentru refacerea infrastructurii de termoficare din marile orașe, bazat pe termene reale, responsabilități clare și transparență totală privind cheltuirea fondurilor publice.
Constănțenii nu mai au nevoie de explicații tehnice sofisticate, au nevoie ca statul să înceteze administrarea avariei și să înceapă, în sfârșit, reconstrucția reală a infrastructurii publice!
Comments are closed