Petru Negrea – Declarație politică – Situație revoltătoare la Clubul Sportiv Municipal Suceava

Astăzi, trag un semnal de alarmă cu privire la o situație revoltătoare care se petrece la Clubul Sportiv Municipal Suceava, instituție aflată în subordinea Agenția Națională pentru Sport.

Doi oameni care au scris istorie pentru sportul sucevean și românesc, doi antrenori care au format generații întregi de copii și campioni, au fost îndepărtați fără respect, fără dialog și fără demnitate: Valerică Gherasim și Silviu Casandra.

Acești oameni nu sunt simpli angajați. Ei sunt simboluri ale sportului sucevean. Au adus sute de medalii, au format caractere, au crescut copii sănătoși prin sport și au reprezentat România cu onoare în competiții naționale și internaționale. Pentru mulți dintre noi au fost modele de disciplină, muncă și devotament.

Din păcate, asistăm tot mai des la politizarea instituțiilor sportive și a altor instituții de învățământ vocațional, unde competența, experiența și performanța sunt înlocuite cu numiri făcute pe criterii politice. Nu este posibil ca oameni care au construit performanță, au format generații și au adus prestigiu României să fie îndepărtați pentru a face loc sinecurilor și intereselor de partid.

Sportul nu se conduce prin execuții administrative și decizii luate în spatele ușilor închise. Sportul se construiește prin respect față de oameni, prin continuitate și prin susținerea celor care au demonstrat valoare ani la rând.

Cer public Agenției Naționale pentru Sport să analizeze de urgență această situație umilitoare, să oprească distrugerea valorilor sportive de la Suceava și să îi repună în drepturi pe Valerică Gherasim și Silviu Casandra.

Viitorul unui județ se construiește prin oameni exemplari, prin modele adevărate pentru tineri și prin respectarea valorilor care au făcut cinste României.

Suceava are datoria să-și respecte campionii.

Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE