Către: Ministerul Educației și Cercetării, Domnului Ministru Prof. Univ. Dr. Mihai DIMIAN
De la: Cristina-Emanuela DASCĂLU, deputat în circumscripția electorală nr.24 Iași
Subiectul întrebării: Clarificări despre situația diminuării corpului profesoral din România și măsurile Ministerului Educației pentru stoparea deficitului de cadre didactice în sistemul de învățământ preuniversitar.
Stimate domnule ministru,
Una dintre cele mai grave probleme structurale pe care sistemul românesc de educație le traversează astăzi este degradarea accelerată a corpului profesoral dublată de incapacitatea statului de a păstra în sistem resursa umană esențială fără de care orice reformă educațională devine pur și simplu decorativă. În ultimii ani, discursul oficial a fost dominat de concepte ambițioase, strategii și promisiuni privind modernizarea educației, însă realitatea din școli indică un fenomen mult mai grav – România pierde profesori într-un ritm alarmant, iar această pierdere nu mai poate fi explicată prin simple fluctuații demografice sau administrative.
Datele prezentate recent în spațiul public arată că, în ultimii șase ani, sistemul de învățământ a pierdut peste 30.000 de cadre didactice, ceea ce reprezintă aproximativ 13% din totalul profesorilor existenți la începutul perioadei analizate. În același timp, corpul profesoral îmbătrânește accelerat, numărul tinerilor care aleg cariera didactică rămâne redus, iar multe unități de învățământ funcționează, deja, într-un regim de supraviețuire administrativă, bazat pe improvizație, suplinire și deficit de personal calificat.
Stimate domnule ministru, în ciuda angajamentelor publice asumate după greva generală din educație, sistemul continuă să transmită tinerilor absolvenți mesajul că profesia didactică presupune instabilitate, supraîncărcare birocratică, autoritate diminuată și perspective materiale limitate.
Am ajuns la concluzia că statul român se află în situația paradoxală în care vorbește permanent despre importanța educației, dar pierde exact oamenii care țin școala funcțională în fiecare zi și, prin urmare, apreciez că ne aflăm într-un moment critic, deoarece degradarea corpului profesoral nu produce efecte doar asupra prezentului administrativ al școlii românești, ci afectează direct capacitatea statului de a forma generațiile următoare. De asemenea, în foarte multe județe, mai ales în mediul rural și în zonele slab dezvoltate economic, deficitul de personal începe, deja, să afecteze stabilitatea actului educațional, continuitatea disciplinelor și calitatea pregătirii elevilor.
Având în vedere cele expuse, domnule ministru, vă rog să îmi transmiteți:
- Care este situația completă, defalcată pe județe, privind evoluția numărului de cadre didactice în perioada 2020–2026?
- Care sunt cauzele oficiale identificate de Ministerul Educației pentru pierderea celor peste 30.000 de cadre didactice în ultimii șase ani?
- Care este deficitul actual de personal didactic calificat la nivel național, defalcat pe discipline și județe?
- Câte posturi sunt ocupate în prezent de personal necalificat sau suplinitori fără titularizare și cum a evoluat acest indicator în ultimii șase ani?
- Care este vârsta medie actuală a corpului profesoral și câte cadre didactice urmează să iasă la pensie în următorii cinci ani?
- Câți absolvenți ai programelor de formare psihopedagogică au intrat, efectiv, în sistemul de învățământ în fiecare an din perioada 2020–2026?
- Există, la nivelul ministerului, o strategie națională de stopare a deficitului de personal didactic și de stabilizare a corpului profesoral? Dacă da, vă rog să o transmiteți integral.

Comments are closed