Ramona Ioana Bruynseels (deputat AUR): „Educația din România nu mai are timp. Trebuie să creștem salariile profesorilor”

„Ieri, la întâlnirea de la Parlamentul României cu federațiile sindicale din învățământ, mesajul a fost același din toate direcțiile: salarii umilitoare, norme imposibile, profesori care pleacă și nimeni care să îi înlocuiască.

Pe masă au fost două teme mari.

Prima: legea salarizării unitare. O lege construită fără transparență, fără un dialog real cu cei care urmează să trăiască sub această grilă. Nemulțumește pe toată lumea, și pe bună dreptate.

A doua: normele didactice. Un alt punct critic. Vom lua măsuri de îndată. Există deja un proiect aflat în procedură parlamentară, pe care îl vom propune spre vot și sperăm să fie susținut de toți colegii, indiferent de culoare politică.

Dincolo de aceste două teme, adevărul a fost spus apăsat:

  • Profesia de profesor nu mai este atractivă;
  • În tot mai multe școli, orele de fizică sau geografie sunt susținute de studenți, nu de profesori formați;
  • Nici măcar studenții nu mai vor să meargă la catedră. Plata cu ora este de 22 de lei, o sumă rușinoasă pentru o țară care își dorește un viitor;
  • Numărul de copii într-o clasă este mult prea mare;
  • Integrarea copiilor cu nevoi speciale trebuie regândită din temelii;

Trebuie să ridicăm salariile profesorilor debutanți și ale cadrelor didactice în general. Fără profesori bine plătiți și respectați, nu există școală adevărată. Fără școală, nu există viitor.

Sunt doar câteva dintre aspectele discutate ieri. Personal și la nivelul echipei AUR, vom face tot ce ține de noi pentru ca aceste probleme să își găsească o rezolvare reală. Educația nu este o cheltuială. Este temelia pe care se construiește România”, a declarat deputatul AUR, Ramona Ioana Bruynseels.

Distribuie acest articol!