Roman Nicolae – interpelare parlamentară către Ministerul Apărării Naţionale – Vârsta de pensionare pentru medici și cadre didactice din M.Ap.N.

Către: MINISTRULUI APĂRĂRII NAȚIONALE

            DOMNULUI Nicolaie Ionel CIUCĂ

De la:  ROMAN N. Nicolae

            Deputat AUR, circumscripția electorală nr.10 Buzău

Obiectul interpelării: Vârsta de pensionare pentru medici și cadre didactice din M.Ap.N.

Domnule Ministru,

Potrivit art.391 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care prevede la alin.(1) că:” Medicii se pensionează la vârsta de 65 de ani, indiferent de sex.“, iar la alin.(3) al aceluiași articol din Lege se precizează că: “În unitățiile sanitare publice, medicii membrii titulari sau membrii coresponenți ai Academiei Române și ai Academiei de Științe Medicale, profesorii universitari și cercetătorii științifici gradul I, doctorii în științe medicale, care desfășoară activități medicale, pot continua, la cerere, activitatea medicală până la împlinirea vârstei de 70 de ani. (…).”.

De asemenea, art.129 din Legea nr.1/2011 privind educația națională care stabilește la alin.(1) că: Profesorii universitari și conferențiarii universitari cu titlul științific de doctor pot rămâne în activitate până la vârsta de 65 de ani.”, iar la alin.(2) al aceluiași articol din Lege se menționează că: “La împlinirea vârstei de pensionare, profesorii universitari și conferențiarii universitari cu titlul științific de doctor, (…), care dovedesc competență profesională deosebită, pot fi menținuți ca titulari în funcția didactică, la cerere, cu acordul consiliului facultății și cu aprobarea anuală a senatului universitar, prin vot nominal deschis, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.”.

Prin urmare, toate aceste excepții țin cont de experiența și mai ales de practica pe care anumite cadre medicale și didactice au dobândit-o de-a lungul timpului si care poate aduce un plus in domeniile lor de activitate.  

Luând în calcul si faptul ca multe dintre aceste valori umane, părăsesc sistemul public și activează cu mult succes în mediul privat.

În condițiile în care se elaborează proiectul Statutului Cadrelor Militare, structura juridică a M.Ap.N.-ului a luat în calcul și execepțiile create la acest document de precizările anterioare referitoare la corpul medical militar și cel al corpului didactic militar?

Cum preconizează M.Ap.N.-ul să beneficieze de aceste valori umane și cunoștințele pe care aceștia le-au acumulat pentru dezvoltarea și caștigul organismului militar?     

Nu există răspunsuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

MAI MULTE ARTICOLE

Valeriu Munteanu, deputat și vicepreședinte AUR, îi răspunde lui Frank-Walter Steinmeier, președintele Germaniei, care a […]
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) anunță că a strâns peste 200.000 de semnături pentru Călin […]
“De ani de zile ați demonstrat o abilitate remarcabilă de a găsi pretexte și de […]
Petrișor Peiu, senator AUR, atrage atenția asupra unei realități economice care riscă să aibă efecte […]
Deputatul AUR Gianina Șerban, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a avut vineri, 21 februarie 2025, o […]