Adresată de către domnul senator: Ștefan GEAMĂNU
Circumscripția electorală: Nr. 43 pentru românii cu domiciliul în afara țării
Grupul Parlamentar: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)
Titlul declaraţiei politice:„ Nu-i putem scoate din istorie. Ei au creat-o ”
Dragi români,
Astăzi nu e o zi oarecare. Este ziua în care ar trebui să ne oprim puțin și să ne uităm, cu rușine dacă e cazul, la cei datorită cărora suntem aici. Veteranii noștri nu sunt personaje din manuale. Sunt oameni care au plecat de acasă tineri și s-au întors, dacă s-au mai întors, bătrâni înainte de vreme. Au lăsat în urmă mame, soții, copii și au dus pe umeri nu doar arma, ci și frica, frigul, foamea și dorul.
De la 1877, la cele două războaie mondiale, generații întregi au fost sacrificate. Și da, trebuie să o spunem apăsat: și cei care au luptat în Est sunt ai noștri. Sunt români. Au murit sub același drapel. Nu pot fi scoși din istorie pentru că nu dau bine într-un discurs comod. Titlul de veteran de război, instituit de Regele Carol I, nu era o formalitate. Era o plecăciune în fața sacrificiului. Astăzi, ce a mai rămas din acea plecăciune?
Adevărul e dureros: prea puțin. Ne amintim de ei o dată pe an, punem coroane, spunem câteva cuvinte și apoi ne vedem de treabă. Între timp, cei care mai sunt în viață trăiesc în tăcere, cu pensii modeste, cu amintiri grele și, de multe ori, cu sentimentul că au fost uitați. Iar ceea ce este și mai grav nu mai poate fi trecut sub tăcere: monumentele eroilor sunt lăsate în paragină, cimitirele militare sunt neglijate, iar în unele cazuri sunt efectiv agresate, distruse sau mutate, cu o ușurință revoltătoare, chiar sub ochii autorităților care ar trebui să le apere.
Asta nu mai e neglijență. Asta e lipsă de respect. Asta e, pur și simplu, bătaie de joc față de propria noastră istorie. Cum să mai vorbești despre patriotism când nu ești în stare să păstrezi o cruce dreaptă? Cum să ceri respect de la cetățeni când statul însuși își calcă eroii în picioare, prin indiferență sau complicitate? Veteranii nu ne-au cerut nimic. Nu au făcut greve, nu au ieșit în stradă. Au tăcut și au dus totul până la capăt. Noi, în schimb, nu suntem în stare nici măcar să le păstrăm memoria curată. Astăzi nu ar trebui să fie doar despre coroane și fotografii. Ar trebui să fie despre rușinea noastră și despre obligația de a repara ceva, cât încă mai putem.
Pentru că veteranii se sting. Dar felul în care îi tratăm rămâne. Cinste lor. Rușine nouă, dacă nu înțelegem.
Comments are closed