Prin prezenta declarație politică vreau să atrag atenția cât se poate de serios asupra faptului că România intră într-o zonă de angajamente financiare pe termen lung fără o dezbatere reală și fără un control parlamentar efectiv – este vorba despre aproximativ 16,7 miliarde de euro contractate prin instrumentul SAFE, la care se adaugă contribuțiile viitoare ale României la noul Cadru Financiar Multianual 2028–2034 și la programele europene din domeniul apărării. În ansamblu, aceste angajamente înseamnă obligații întinse pe zeci de ani, cu rambursări care încep după 2035 și se pot întinde până spre 2065, supraîndatorând generațiile viitoare.
Din punctul meu de vedere, stimați colegi, problema nu este doar una de volum al sumelor, ci una de principiu, anume despre modul în care statul român își asumă obligații care vor influența bugetul public mult dincolo de durata unui mandat politic. Cine a decis aceste angajamente și pe baza cărui mandat explicit? Unde este analiza de impact prezentată Parlamentului înainte ca aceste poziții să fie susținute la nivel european?
Avem un cadru constituțional care obligă Guvernul să informeze Parlamentul înainte de adoptarea actelor europene cu caracter obligatoriu. Avem o legislație care reglementează cooperarea în domeniul afacerilor europene. Și totuși, când discutăm despre zeci de miliarde și despre angajamente care depășesc mai multe cicluri electorale, Parlamentul este pus în fața unor decizii deja asumate.
În același timp, asistăm și la o schimbare de direcție în utilizarea fondurilor europene: fondurile de coeziune, gândite pentru dezvoltare economică și socială, încep să fie redirecționate către zona de apărare, iar pentru România, acest lucru ridică o problemă directă: ce se întâmplă cu finanțarea pentru infrastructură civilă, pentru dezvoltare regională, pentru educație sau pentru sănătate, în condițiile în care resursele sunt limitate?
Apreciez că această combinație, datorie pe termen lung și reorientare a fondurilor, reduce spațiul de decizie al statului român pentru generațiile următoare. Nu contest necesitatea consolidării securității și nici apartenența noastră la Uniunea Europeană, dar modul în care sunt luate aceste decizii, fără transparență și fără o dezbatere parlamentară reală, ridică o problemă serioasă de legitimitate.
De aceea, consider că Guvernul României trebuie să prezinte public, clar și detaliat costul total al acestor angajamente, graficul de rambursare, impactul asupra datoriei publice și asupra deficitului, precum și modul în care aceste decizii au fost mandatate. În absența acestor clarificări, transferăm, tăcut, obligații majore către viitor, fără ca cetățenii, prin reprezentanții lor, să fi avut posibilitatea unei decizii informate.
Comments are closed