Deputatul AUR Valeriu Munteanu respinge tentativa Ministerului Mediului de a manipula opinia publică printr-un comunicat care spune doar jumătate de adevăr. Da, legislația menționează că pășunatul și cositul pot fi permise în anumite zone prioritare pentru biodiversitate (ZPB). Dar aceeași legislație stabilește că obiectivul principal pentru aceste zone (corespondente ale zonelor de protecție strictă prevăzute de Strategia UE pentru Biodiversitate 2030) este cel de a „susține procesele naturale de mediu, structura și funcțiile acestor zone trebuind să fie protejate împotriva oricăror presiuni și amenințări, indiferent dacă acestea provin din interiorul sau din afara acestora” (art. 4 pct. 41 din O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 25/2026).
Drept urmare, ceea ce ministrul Diana Buzoianu ascunde deliberat este dimensiunea reală a restricțiilor care vor apărea odată cu implementarea ZPB.
În prezent, spre exemplu în zonele de protecție integrală (ZPI), activitățile tradiționale sunt permise în condiții clare și predictibile pentru comunități. După transformarea acestor zone în ZPB, situația se schimbă fundamental:
– o mare parte din suprafețe va intra în regim de non-intervenție, unde pășunatul și cositul devin imposibile;
– restul suprafețelor vor fi încadrate în management activ, unde aceste activități nu mai sunt drepturi ale comunităților, ci permisiuni tolerate ca excepții strict condiționate „de necesitățile biodiversității”.
Mai mult, chiar metodologia invocată de Minister arată că minimum 75% din suprafața Parcurilor Naționale trebuie să fie orientată spre conservare strictă, ceea ce în practică înseamnă limitarea drastică a activităților umane. Vorbim de suprafețe întinse unde, treptat, intervenția omului va fi redusă sau eliminată.
Metodologia ce urmează a fi aprobată de Minister, încadrează sub regim de management activ (bazat pe principii de intervenții minime și țintite, strict în funcție de cerințele habitatului/speciilor țintă, fără scop productiv/comercial, precum și prioritizarea soluțiilor bazate pe natură și a menținerii/restaurării conectivității, pag. 79), ecosistemele seminaturale sau afectate/degradate, între care se prevăd și pajiști/pășuni seminaturale. De observat însă, că metodologia este lacunară în o oferi o cifră clară cu privire la suprafața acestora, indicând doar că: „Din cele aproape 4.800.000 ha de pajiști și areale de tufărișuri, 4.500.000 ha sunt seminaturale.(…) Funcționalitatea ecologică a peisajului mozaicat silvo-pastoral (agro-silvic) format din mixul de habitate forestiere /tufărișuri din afara fondului forestier național și fânețele /pajiștile permanente. Proporționalitate – acoperă suprafețe extinse specifice la nivel național (peste 7 milioane ha la nivel național)”.
Pe de altă parte, din cifrele raportate Comisie Europene, România deține o suprafață de pajiști de 7 mil ha, din care 90% sunt în stare favorabilă de conservare (din acestea, raportate cca 1,6 mil pajiști naturale inclusiv habitate prioritare, adică strict protejate):
Prin urmare, care este motivul pentru care formele de gestionare de până acum, care sunt deja în acord cu practicile fermierilor, nu sunt suficiente și este necesară includerea în zone de strictă protecție în denumirea UE – ZPB în optica de redenumire a Ministerului – care aduce cu sine un regim strict de gestionare, chiar management activ fiind.
Ministrul omite și un aspect esențial: regimul de „management activ” este definit doar prin acele intervenții compatibile cu obiectivul de strictă protecție al ZPB, iar „activitățile de management activ se referă la aplicarea de măsuri de restaurare și/sau conservare a habitatelor naturale și a speciilor protejate, pentru care a fost desemnată zona” [art. 40^4 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2007 astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 25/2026]. Așadar, nu vorbim despre protejarea echilibrului tradițional, ci despre o schimbare de paradigmă care scoate treptat practicile comunităților locale din peisaj.
AUR nu contestă necesitatea protejării biodiversității. Contestăm însă rigiditatea și caracterul heirupist în care se face acest lucru dar și modul netransparent în care Guvernul încearcă să impună aceste politici, fără a spune românilor adevărul: nu se interzice totul dintr-o dată, dar direcția este clară – restrângerea progresivă a pășunatului și a activităților tradiționale pe suprafețe tot mai mari.
Comments are closed