Elena DOBOŞ – Întrebare – Blocarea transferurilor bugetare pentru investițiile publice din județul Tulcea

Adresată: Domnului Alexandru NAZARE, Ministrul Finanțelor

De către: Deputat Elena DOBOŞ, circumscripția electorală nr.38 TULCEA

Obiectul întrebării: Blocarea transferurilor bugetare pentru investițiile publice din județul Tulcea

Domnule Ministru,

După primul trimestru al anului 2026, devine tot mai clar că bugetul de stat a fost construit pe estimări nerealiste, iar nota de plată este împinsă acum către autoritățile locale și către comunitățile care depind de investiții publice esențiale. În județul Tulcea, tot mai multe administrații locale reclamă întârzieri, blocaje sau lipsa transferurilor de la bugetul central pentru proiecte aflate în derulare.

În acest context, vă rog să-mi comunicați:

  1. Care este lista completă a transferurilor de la bugetul de stat către autoritățile publice locale din județul Tulcea, aferente proiectelor de investiții, care au fost blocate, întârziate sau diminuate în ultimele 6 luni?
  2. Care este valoarea sumelor aprobate inițial și care este valoarea sumelor efectiv transferate, defalcat, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială și pentru fiecare proiect de investiții din județul Tulcea?
  3. Care sunt motivele concrete pentru care aceste transferuri au fost blocate, amânate sau reduse?
  4. Ce criterii au fost folosite de Ministerul Finanțelor pentru prioritizarea plăților către administrațiile locale și cine a decis aceste priorități?
  5. Care este valoarea totală a sumelor restante către autoritățile locale din județul Tulcea pentru proiectele de investiții și în ce termen estimați deblocarea acestora?
Distribuie acest articol!

Comments are closed

MAI MULTE ARTICOLE

Adresată: doamnei Oana-Silvia ȚOIU, Ministrul Afacerilor Externe De către: doamna […]
Adresată: domnului Ambrozie-Irineu DARĂU, Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului […]