Adresată: Domnului Ambrozie-Irineu Darău, ministrul economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului
De la: Dragoș-Florin COMAN, deputat circumscripția electorală nr. 12 Călărași
Subiect: Listarea pe bursă a unor companii naționale
Stimate domnule ministru,
În spațiul public a apărut informația potrivit căreia, la nivelul Guvernului României, s-a luat decizia prin care o serie de companii naționale (SALROM, CEC BANK, Administrația Porturilor Maritime Constanța, Compania Națională Aeroporturi București, Loteria Română, Imprimeria Națională, Cuprumin – Zăcământul Roșia Poieni, Uzina Mecanică Cugir, Poșta Română) să fie listate pe bursă. Practic, prin acest demers Statul Român ar urma să vândă un procent din acțiunile deținute către persoane fizice sau companii.
În acest context, vă rog să clarificați următoarele aspecte:
- Această decizie (listarea pe bursă) reprezintă o condiționare în ceea ce privește aderarea României la OECD?
- Care sunt argumentele strategice și economice care stau la baza acestei decizii?
- De ce apreciați faptul că listarea pe bursă ar putea aduce mai multe venituri la bugetul de stat comparativ cu menținerea acționariatului actual?
- Ce măsuri concrete are în vedere Guvernul pentru a preveni subevaluarea activelor statului și pentru a asigura transparența procesului de privatizare?

Comments are closed